marți , 21 septembrie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / AVANSĂRI ÎN GRAD ȘI ZIUA PORȚILOR DESCHISE, DE ZIUA POMPIERILOR, LA GIURGIU

AVANSĂRI ÎN GRAD ȘI ZIUA PORȚILOR DESCHISE, DE ZIUA POMPIERILOR, LA GIURGIU

Salvatorii giurgiuveni sărbătoresc astăzi Ziua Pompierilor din România şi împlinirea a 173 de ani de la bătălia din Dealu Spirii. Evenimentul a fost marcat prin organizarea acțiunii “Ziua Porților Deschise” la sediile Detașamentelor de Pompieri Giurgiu și Bolintin Deal, dar și la Gărzile de Intervenție Colibași, Roata de Jos și Mihăilești.

Vizitatorii au avut ocazia de vedea îndeaproape autospecialele folosite de pompierii salvatori în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

Tot cu ocazia sărbătoririi Zilei Armei, șapte pompieri, care s-au evidenţiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim. Ofițerii și subofițerii au fost avansați în gradele de:

  • maior: un ofițer;
  • căpitan: un ofițer;
  • plutonier adjutant – cinci subofițeri.

 

Inspectorul șef al ISU Giurgiu, lt. col. Radu Covaci, le-a transmis colegilor săi un mesaj de felicitare:

“Instituţia pompierilor români s-a dezvoltat continuu, de la primele intervenţii pentru stingerea incendiilor, la actual gestionare a tuturor situaţiilor de urgenţă:inundaţii, alunecări de teren, mişcări seismice, epidemii,înzăpeziri, secetă, accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte calamităţi naturale, descarcerare şi prim ajutor acordat persoanelor aflate în situaţii deosebite.

În mod firesc, gestionarea problematicii din ce în ce mai complexe din sfera situaţiilor de urgenţă presupune existența unor oameni profesioniști,curajoși, devotați, pe care te poți baza în orice moment și care sunt dispuşi la sacrificii. Pompierii militari din cadrul ISU Giurgiu au dovedit, de nenumărate ori,că au aceste calităţi, fiind permanent în slujba cetăţenilor şi a comunităţii.

Și tocmai această seriozitate i-a determinat pe cetățeni să aibă din ce în ce mai multă încredere în pompieri și să-i numească “salvatori”, iar această încredere este consolidată, zi de zi, prin fiecare intervenție și prin fiecare viață pe care o salvăm.

La ceas aniversar le mulțumesc tuturor pompierilor pentru activitatea pe care o desfășoară în fiecare zi, pentru spiritul de sacrificiu și efortul pe care îl depun în acele misiuni greu de gestionat, dar pe care reușesc, de fiecare dată, să le îndeplinească, fără probleme, oferind astfel siguranță giurgiuvenilor.

Tuturor le transmit cele mai calde felicitări, sănătate, putere de muncă și împliniri în plan personal și profesional!

La mulți ani tuturor pompierilor!”

ISU GIURGIU

 

Verifica si

DEȘEURI DIN BULGARIA, OPRITE ÎN VAMA GIURGIU

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu alături de comisari din …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.