miercuri , 27 octombrie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Sănătate / 12 OCTOMBRIE: 24 DE CAZURI NOI DIN 385 DE TESTE, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE. ÎNCĂ PATRU DECESE ÎNREGISTRATE ÎN ULTIMELE ZILE

12 OCTOMBRIE: 24 DE CAZURI NOI DIN 385 DE TESTE, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE. ÎNCĂ PATRU DECESE ÎNREGISTRATE ÎN ULTIMELE ZILE

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 12.10.2021:

  • cazuri confirmate pozitiv – 14.162 (dintre care 24 în ultimele 24 de ore);
  • cazuri vindecate și externate – 918;
  • în carantină la domiciliu –736 depersoane;
  • în carantină instituționalizată – 5 persoane;
  • în izolare instituționalizată (spitalizate) –91 de persoane;
  • în izolare la domiciliu –668 de persoane.

Până în prezent, au fost testate 36.829 de persoane, dintre care 385 în ultimele 24 de ore. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 258 au fost teste RT-PCR, iar 127 teste antigen/rapide.

Numărul menţionat al testelor reprezintă recoltările efectuate exclusiv în centrele de pe raza judeţului Giurgiu. Direcția de Sănătate Publică Giurgiu nu are în evidență recoltările efectuate pe raza altor județe. Totodată, numărul precizat al persoanelor confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, poate include și rezultatele pozitive ale testelor efectuate în zilele anterioare.

Menționăm că la data de 07.10.2021, în plus faţă de decesele raportate atunci, a fost înregistrat decesul unei persoane infectate cu noul coronavirus din judeţul Giurgiu, în vârstă de 78 de ani, care prezenta comorbidităţi şi nu era vaccinată împotriva virusului SARS-CoV-2. Decesul s-a produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Menționăm că la data de 11.10.2021, au fost înregistrate 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 62, 85, respectiv 86 de ani, care prezentau comorbidităţi şi nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. Decesele s-au produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

În prezent, numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 din județul Giurgiu este 174.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În cursul zilei de ieri, 11 octombrie a.c., 123 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu au desfășurat 59 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 11.10.2021, fiind angrenat în acest sens un număr de32de jandarmi, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția. Elementele de dispozitiv au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin H.G. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 232de apeluri “112” în domeniul gestionării COVID-19.

Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Precizăm că algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.

Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.)  în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.

Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

* Datele înscrise în prezentul buletin sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu

 

Verifica si

ÎMBUCURĂTOR: SE MENȚINE RITMUL SUSȚINUT AL VACCINĂRII ÎN JUDEȚ. APROAPE 1.500 DE GIURGIUVENI, VACCINAȚI ÎN 24 DE ORE

La nivelul județului Giurgiu, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 1.486 de persoane, …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.