luni , 4 iulie 2022
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / ”LA PAS” SPRE GERMANIA, PE PODUL PRIETENIEI…

”LA PAS” SPRE GERMANIA, PE PODUL PRIETENIEI…

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat doi cetățeni străini, în vârstă de 21 și 36 de ani, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge ilegal în Germania.

În ziua de 26.12.2021, în jurul orei 11.30, polițiștii de frontieră aflați în serviciu pentru supravegherea perimetrului Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au observat două persoane care se deplasau pe jos, pe Podul Prieteniei, dinspre Bulgaria spre România.

Imediat, colegii noștri au declanșat o acțiune specifică pentru cercetarea zonei, reușind interceptarea persoanelor în cauză, chiar în momentul în care acestea încercau să traverseze calea ferată.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că persoanele sus-menționate sunt doi cetățeni străini, un irakian în vârstă de 21 de ani și un palestinian, în vârstă de 36 de ani.

Cei doi bărbați au declarat polițiștilor faptul că intenționau, prin trecerea ilegală a frontierei de stat, să ajungă în Germania.

Conform protocolului româno-bulgar, aceștia au fost preluați de către autorităţile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție Roxana Popazu

Verifica si

ANAF, DIN NOU DESPRE SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL

ANAF reamintește tuturor contribuabililor că au la dispoziție serviciul Spațiul Privat Virtual pentru o comunicare …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.