luni , 4 iulie 2022
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / NICIUN INCIDENT LA PRIMA PROBĂ SCRISĂ A BACALAUREATULUI, LA GIURGIU

NICIUN INCIDENT LA PRIMA PROBĂ SCRISĂ A BACALAUREATULUI, LA GIURGIU

29 de absolvenţi de liceu din judeţul Giurgiu au absentat luni de la prima probă a examenului Bacalaureat, niciun elev nu a fost eliminat din examen pentru tentativă de copiat.

„La prima probă a examenului de bacalaureat din acest an, proba scrisă la limba şi literatura română s-au înscris, în judeţul Giurgiu, 962 de elevi şi au fost prezenţi 933 de absolvenţi de liceu, iar dintre cei prezenţi niciun elev nu a fost eliminat din examen pentru tentativă de copiat’, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ISJ Giurgiu, Georgeta Stănescu.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, examenul naţional de Bacalaureat se desfăşoară în şapte centre de examen pentru un total de 1.043 de candidaţi.

După proba scrisă la Limba şi literatura română, marţi, 21 iunie 2022, se va desfăşura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 22 iunie , va avea loc proba la alegere a profilului şi a specializării.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen.

La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

www.agerpres.ro

Verifica si

ANAF, DIN NOU DESPRE SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL

ANAF reamintește tuturor contribuabililor că au la dispoziție serviciul Spațiul Privat Virtual pentru o comunicare …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.