27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

NIMIC NOU SUB SOARE: EXCESELE ALIMENTARE AU AGLOMERAT CAMERA DE GARDĂ A SPITALULUI, DE PAȘTE

Peste 600 de giurgiuveni au apelat, în mini-vacanța de Paște, la serviciile medicilor de la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Mai exact, a fost vorba despre 625 de cazuri, cele mai multe – 140 – fiind înregistrate în noaptea de 9/10 aprilie.

Ca de obicei, în astfel de perioade, cele mai multe solicitări au venit pentru afecțiuni digestive, însă medicii au avut de-a face și cu victimele unor agresiuni, accidente vasculare și chiar consum de droguri și substanțe etnobotanice. Asta în ceea ce privește adulții, pentru că, în cazul copiilor, cele mai frecvente afecțiuni au fost cele respiratorii.

 

Și medicii de la Ambulanță au avut de-a face, în majoritatea cazurilor, tot cu afecțiuni digestive, însă, în cazul lor, numărul solicitărilor nu a fost mai mare decât cel înregistrat într-o zi obișnuită de lucru.  Astfel, per total, Ambulanțele au intervenit în peste 350 de cazuri. Au predominat cazurile de dureri abdominale și intervențiile la persoane cardiace, însă au fost și agresiuni fizice, persoane căzute în stradă sau accidente vasculare.

Din păcate, ambulanțierii au fost nevoiți să constate și un deces, chiar în noptea de Înviere, când un giurgiuvean s-a spânyurat.

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER