18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”NOAPTEA MUZEELOR LA SATE” – TREI MUZEE DIN JUDEȚ SUNT DESCHISE SÂMBĂTĂ SEARA

Cea de-a ediţie a evenimentului naţional „Noaptea Muzeelor la Sate” se va desfăşura sâmbătă, 31 august, în peste 128 de localităţi, din 31 de judeţe ale României.

Unic în Europa, proiectul organizat şi derulat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România pune în valoare patrimoniul cultural rural românesc, prin aducerea laolaltă, prin prezentarea şi prin promovarea a peste 136 de obiective muzeale, evenimente şi programe educative şi culturale din România, disponibile gratuit vizitatorilor din a doua parte a zilei de 31 august, până spre miezul nopţii.

Potrivit siteului oficial al evenimentului, trei muzee din județul Giurgiu participă la această ediție a Nopții muzeelor la sate: Mănăstirea Comana – Secția muzeală Comana a Muzeului Județean Giurgiu, Moara de Hârtie, Comana și Muzeul de Artă și Tehnică Populară „Vânătorii Mici”, jud. Giurgiu.

Mănăstirea Comana va fi deschisă vizitatorilor între orele 9 și 21, la Moara de Hârtie, vizitatorii sunt așteptați între orele 18 și 21.30, iar la muzeul din Vânătorii Mici, programul este fragmentat în două părți: 10-18 și 21-00.

Detalii despre programul pregătit în fiacre din cele trei muzee puteți afla cu un click pe linkurile de mai sus.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER