25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

NOI ACTE DE CARITATE PENTRU BĂTRÂNII DIN CĂMINUL MIRONEȘTI

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu și Arhimandritul Mihail Muscariu, stareț al Mănăstirii Comana, însoțit de preoții din obște, au fost prezenți luni, 13 decembrie 2021, la Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești.

Cu această ocazie, celor 40 debeneficiari de servicii sociale din acest cămin le-au fost oferite seturi delenjerii depat, pijamale, șosete, precum și siropuri și dulcețuri  preparate în atelierul Rucodeliadin cadrul Mănăstirii Comana.Vârstnicii au fost încântați de vizită și cuvintele frumoase adresate și le-au oferit oaspeților obiecte realizate de ei.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu a dorit să le mulțumească personal clericilor și monahilor de la Mănăstirea Comana pentru această inițiativă, care vine în sprijinul persoanelor vârstnice instituționalizate; de altfel, această acțiune nu este singulară, întrucât Mănăstirea Comana, cu binecuvântarea Preasfințitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a implicat în repetate rânduri în organizarea de acțiuni caritabile pentru beneficiarii de servicii sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului  Giurgiu.

Cu această ocazie, Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu,  și-a exprimat convingerea că acțiunile de solidaritate sociale ale Bisericii, instituțiilor publice,  organizațiilor nonguvernamentale, persoanelor fizice și juridice sunt binevenite în contextul situației actuale cu care D.G.A.S.P.C.Giurgiu se confruntă și a făcut referire la viziunea sa privind abordarea asistenței sociale, axată pe nevoile beneficiarilor, acordarea de servicii sociale de calitate și realizarea de parteneriate în beneficiul copiilor, adulților cu dizabilități  și vârstnicilor aflați în situații de vulnerabilitate.

 

Denisa Cristescu

Consilier Relații cu Mass-Media

D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER