Un şofer de 32 de ani, din municipiul Giurgiu, a provocat un accident rutier în urma căruia o femeie de 37 de ani şi doi copii minori au fost răniţi, poliţiştii constatând ulterior că acesta s-ar fi aflat sub influenţa substanţelor psihoactive.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Giurgiu au fost sesizaţi, prin apel 112, de către apelant anonim, cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier, în municipiul Giurgiu.
Din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat, de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, la intersecţia strada Gării cu Bulevardul I. C. Brătianu, din municipiul Giurgiu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de către un alt bărbat, de 41 de ani. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 37 de ani şi a doi copii minori, care au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată, marţi, într-un comunicat de presă transmis de IPJ Giurgiu.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„În urma testării, în cazul bărbatului de 32 de ani, cu aparatul din dotare privind consumul de substanţe psihoactive, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unei substanţe psihoactive, motiv pentru care acesta a fost transportat la spital, pentru recoltarea mostrelor biologice”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Giurgiu.
Cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive. (www.agerpres.ro)
Se pare că povestea acestuoi accident este mai ”bogată”, șoferul vinovat fiind un fost polițist cercetat pentru trafic și consum de droguri în urmă cu doi ani. Mai mult, acesta ar fi fugit de la locul accidentului, încercând să scape de drogurile pe care le avea asupra sa.
Detalii despre această poveste au colegii de la Breaking News Giurgiu:
”Bărbatul care a produs accidentul de pe strada Gării este nimeni altul decât fostul polliţist criminalist al IPJ Giurgiu, cercetat pentru trafic şi consum de droguri în anul 2024. Fostul polițist ar fi fugit de la locul accidentului şi ar fi fost urmărit de oamenii legii. (…)