26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O NOUĂ GALĂ A EXCELENȚEI ÎN EDUCAȚIE A PREMIAT CEI MAI BUNI DASCĂLI DIN JUDEȚ

În cadrul evenimentului „Gala excelenței în educație”, organizat de Consiliul Județean Giurgiu, 130 de cadre didactice din județul Giurgiu au fost astăzi premiate pentru rezultatele obținute la concursuri și olimpiade  – anunță, pe pagina oficială a instituției, reprezentanții CJ Giurgiu.
”Președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu:
Vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația noastră la un eveniment care sperăm să fie disponibil în fiecare an de acum înainte, pentru că merită, din toate punctele de vedere.
Astăzi, 13, e ziua mea norocoasă, și înțeleg că Gala Excelenței în Educație reprezintă și pentru noi și pentru dumneavoastră încununarea unui efort de un an.
Educația este o prioritate eternă pentru România, date fiind așteptările, dragostea noastră pentru copii, rezultatele pe care ni le dorim, de la an la an, tot mai bune. Încercăm cu toții să fim mai buni.
Dumneavoastră aveți partenerul, și vă asigur de toată considerația, iar noi, pe parte de infrastructură, suntem o echipă care trudim, fiecare în dreptul lui, și care ne străduim să răspundem așteptărilor. Dacă vorbim despre infrastructură, Consiliul Județean și primăria municipiului, și comunele și orașele din județ, au cumva o gândire convergentă, cu implicare proporțională din punct de vedere al bugetului și al resurselor umane disponibile.
În primul rând, ne mândrim cu faptul că pregătim un Centru de Excelență, avem lista de copii care vor să aibă o activitate excelentă, pregătim școli, anual, care să fie puse la dispoziția celor care vor să învețe și care înțeleg cât de importantă este educația pentru fiecare dintre ei, pregătim, mai nou, de câțiva ani, cu doamna Mihalcea team leader, o altă abordare pentru învățământul profesional.
Aceasta este o altă latură a educației pe care o prezentăm de câte ori avem ocazia, și spun și acum pe scurt, că este obligatoriu să vină în completare ca activitate, după școală, pentru un număr semnificativ de copii care și-ar găsi mult mai multe satisfacții optând pentru o meserie bine plătită în județul Giurgiu, în România, sau oriunde.
Avem un proiect în pregătire, un proiect în asociere cu Primăria Municipiului Giurgiu, am discutat de la bun început cu domnul primar Anghelescu și am convenit că trebuie să îl tratăm ca pe un proiect prioritar, la Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”, unde dezvoltăm un proiect de aproximativ 20 de milioane de euro care presupune schimbarea, modernizarea condițiilor pentru o sumedenie de meserii pe care copiii noștri să le abordeze.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER