24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O NOUĂ PREMIERĂ, UN CONCERT DE JAZZ ȘI ”UN MOȘ CRĂCIUN ADEVĂRAT” – OFERTELE TEATRULUI GIURGIUVEAN ÎN ZILELE URMĂTOARE

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu vă prezintă programul spectacolelor din zilele 18-21 Decembrie.

 

PREMIERĂ – Duminică, 18 Decembrie, X și 0, ora 18:30 – SOLD OUT

X și 0 în regia lui Cristi Avram

Se întâmplă uneori ca, într-un moment, întreg trecutul să dispară, să rămână suspendat departe de noi și cu neputință de recuperat. „Noua lume” în care EL se refugiază fără voia sa, rupt de familie și de propria persoană, este găsită după îndelungi căutări de EA, soția care a sperat întotdeauna că totul va fi ca înainte. Prin jocuri și metode neașteptate, Cleopatra reușește să-l readucă în prezent pe „iubitul ei de o viață” și să reclădească împreună „lumea lor”, în care devin cine își doresc – „clovni, împărați, împărătese.” X și zero este un spectacol despre forța infinită a iubirii care are puterea de a face ca imposibilul să devină posibil.

 

Luni, 19 Decembrie, Christmas Jazz – Emy Drăgoi & Grand Orchestra, ora 19:30

Intrare liberă pe bază de rezervare.

Rezervări la nr. de telefon 0756 162 798

 

 

Luni 19 Decembrie, Concert de Crăciun – Orchestra Simfonică „Valahia”, ora 17:30

Concert în colaborare cu Ateneul „Nicolae Bălănescu” – Intrare Liberă

Concertul va avea loc la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, iar invitațiile se găsesc la sediul Ateneului.

 

Miercuri, 21 Decembrie, Un Moș Crăciun adevărat, între orele 12:00 – 16:00

Magia Crăciunului a cuprins Teatrul „Tudor Vianu”! Cei mici vor avea ocazia să-i cunoască pe Moș Crăciun și pe Doamna Crăciun, să picteze globuri, și multe altele alături de spiriduși! Vă așteptăm să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă împreună!

Atelierele vor avea loc în foaierul teatrului, între orele 12:00 – 16:00.

Vă așteptăm la teatru!

TEATRUL TUDOR VIANU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER