27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O NOUĂ ”ȘARJĂ” DE MĂRFURI CONFISCATE ÎN VAMA GIURGIU

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 1.152 articole textile și produse parfumerie, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățeanromân a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 24.11.2020, în jurul orelor 10.00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu,polițiștii de frontieră giurgiuveniau descoperit într-un autocar, printre scaunele pasagerilor și în compartimentul destinat bagajelor, 434 articole textile și 718 produse parfumerie,bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorul bunurilor este un cetățean român învârsta de 28 de ani.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de aproximativ 240.050 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER