10 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O RAZIE A POLIŢIŞTILOR DIN CLEJANI A ADUS ROMÂNIEI O NOUĂ SANCŢIUNE DE LA CEDO

România a fost sancţionată din nou la CEDO pentru acte de violenţă asupra romilor, informează un comunicat al Romani CRISS, scrie Agerpres.

CEDO a stabilit că România nu a respectat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv articolul 3, care prevede că „nimeni poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. Pentru repararea prejudiciului moral, Curtea a acordat petenţilor, de etnie romă, suma de 11.700 euro, se arată în comunicat.

„Romani CRISS semnalează recenta hotărâre a CEDO, în cazul Boacă şi alţii contra României, prin care se reconfirmă tratamentul violent al agenţilor de poliţie faţă de persoanele rome. O altă plângere formulată de Boacă şi alţii contra României a avut câştig de cauză la CEDO, în ianuarie 2016, Curtea apreciind că numeroasele cazuri de abuz din partea Poliţiei asupra populaţiei rome necesită verificări şi măsuri de prevenire din partea statului român”, se arată în comunicat.

Descinderi fără mandat

Potrivit sursei citate, în plângerea formulată de petenţi, reprezentaţi la CEDO de către de asociaţia Romani CRISS, se arată că în data de 27 august 2008 agenţi ai Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă din Giurgiu împreună cu Şeful Poliţiei din Clejani au descins la locuinţa familiei Boacă din Clejani, fără mandat de percheziţie, unde au apelat la violenţă în manieră nejustificată – inclusiv prin folosirea de gaze lacrimogene – şi au creat daune de proprietate.

În rezoluţia CEDO se arată că autorităţile naţionale cărora reclamantul I. Boacă li s-a adresat nu au efectuat o investigaţie eficientă, cu probe adecvate, pe care să îşi întemeieze respingerea plângerii.

„Ancheta a fost desfăşurată ţinându-se cont exclusiv de declaraţiile agenţilor de Poliţie, fără ca niciunul din membrii familiei Boacă să fie audiaţi. Curtea mai constată faptul că ancheta nu a încercat să stabilească dacă acuzele reclamantului de violenţă disproporţionată sunt fondate, în timp ce Poliţia nu a prezentat dovezi care să ateste necesitatea de a recurge la violenţă în interacţiunea petrecută la locuinţa familiei Boacă”, se mai arată în comunicat.

www.dcnews.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER