2 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

OFIȚERII DE LA ANTICORUPȚIE NU SE JOACĂ: ÎNCĂ UN GIURGIUVEAN TRIMIS ÎN FAȚA JUDECĂTORILOR

Ofițerii anticorupție din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriul emis la data de 12.08.2024, a unui inculpat, fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul a pretins suma de 3.500 de euro de la o persoană, cu domiciliul în municipiul Giurgiu, și a primit de la acesta suma de 3.300 de euro, în două tranșe, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unui funcționar din cadrul Primăriei Giurgiu și l-ar putea determina pe acesta să îi faciliteze atribuirea unei locuințe sociale de tip ANL.

 Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DGA GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER