Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Giurgiu și în localitățile Izvoru, Gogoșari, Hodivoaia, Putineiu și Cetatea.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat de la domiciliile celor percheziționați, 26 de câini rasa ogar, un pistol neletal supus autorizării, 4 dispozitive de vedere pe timp de noapte (cu termoviziune), un trofeu de vânat, mai multe articole pirotehnice din categoriile F1-F4, două arbalete și 13 săgeți deținute ilegal, 9 cutii cu diaboluri și 37 de scoabe metalice.
De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că doi dintre cei 8 bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor nu ar fi respectat condițiile de păstrare și asigurare a securității armelor.
Totodată, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 27.500 de lei, pentru neciparea exemplarelor canine.
Pe baza probatoriului administrat, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani, din municipiul Giurgiu, au fost reținuți, pentru 24 de ore.
Miercuri, 12 februarie a.c., aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.
IPJ GIURGIU