9 mai 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PANDEMIA, PANICA ȘI EXAGERĂRILE. CINE ȘI CE INTERES ARE ÎN EXAGERAREA SITUAȚIEI DIN GIURGIU?

După ce primele cazuri de infectare cu noua tulpină a coronavirusului au fost descoperite în județul Giurgiu, acesta a ajuns în centrul atenției presei naționale.

Și, dacă nu se mai găsesc subiecte la fel de senzaționale, se inventează… Așa se face că Giurgiu este acum ”bombă”, fiind catalogat drept ”aproape distrus din cauza COVID”, unde ”numărul infectărilor s-a triplat de sâmbătă până duminică”.

Asta spun jurnaliștii de la Capital –  https://www.capital.ro/bomba-zilei-judetul-in-care-cazurile-noi-de-covid-19-s-au-triplat-intr-o-singura-zi.html – care sunt conviși că ”situația este mult mai gravă”.

Ar fi interesant de aflat, însă, pe ce date se bazează afirmațiile din articolul menționat, în condițiile în care, de la începutul pandemiei, suntem permanent îndemnați să ne informăm numai din surse oficiale.

La Giurgiu, această sursă este Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției, ale cărui date arată că sâmbătă erau 6.722 de cazuri confirmate, din care 4.985 – vindecate, iar duminică – 6.768 cazuri confirmate, din care 5.001 –vindecate.

Un calcul elementar arată că, de sâmbătă până duminică, au fost înregistrate 46 de cazuri noi… De unde triplarea infectărilor, de care vorbesc jurnaliștii de la Capital? Cum și de unde și-au luat aceștia informațiile? Greu de spus, dar un lucru este cert: în niciun caz, din surse oficiale…

La fel de greu de spus este și cui folosesc aceste exagerări și ce interes au cei care le lansează pe piață… Cel mai probabil, este vorba doar despre goana după senzaționalul care să aducă audiență și clickuri, mai ales că e duminică, zi în care nu prea apar știri de breaking news.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER