43 de de deținuți din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Giurgiu au fost testați pozitiv pentru COVID-19, iar acestora li se adaugă 16 agenți – cadre operative, astfel că numărul total de infectări COVID este acum de 59.
Reprezentanții Penitenciarului spun că toți deținuții testați pozitiv au fost transferați la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru supraveghere medicală, iar personalul infectat se află în izolare la domiciliu.
DSP Giurgiu a declarat, oficial, Penitenciarul ca focar de coronavirus (acesta fiind, de altfel, singurul focar declarat în județ), iar în prezent, se desfășoară o anchetă pentru a se stabili toți contacții celor testați pozitiv.
De menționat că joi seara un deținut a murit brusc, după ce i s-a făcut rău; acesta avea 70 de ani și era vaccinat antiCOVID, dar încă nu se cunoaște exact cauza decesului.