25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PERICOL MAJOR PENTRU ASTRA: RISCĂ EXCLUDEREA DIN LIGA 1!

ANAD a anunțat sancțiunile celor trei fotbaliști de la Astra Giurgiu care au fost acuzați de dopaj, Kehinde Fatai, Alexandru Ioniță și Takayuki Seto, dar decizia nu este definitivă.

  • CONTEXT: La începutul lunii septembrie, ANAD a intrat în posesia unor fotografii, pe care o clinică din București le-a postat pentru a-și promova imagina și tratamentele pe care le efectuează.
  • În respectivele poze apăreau Alexandru Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto, jucătorii Astrei, cu perfuziile-n venă!
  • După ce a fost vizitată de ANAD, clinica a luat o decizie surprinzătoare: a șters toate pozele urcate pe Instagram.

ANAD a decis că Alexandru Ioniță și Kehinde Fatai au fost suspendați câte un an, iar Takayuki Seto a primit opt luni de suspendare. Cei trei jucători de la Astra erau deja suspendați de la începutul lunii septembrie din 2020, când ANAD a intrat în posesia unor fotografii, pe care o clinică din București le-a postat pentru a-și promova imaginea și tratamentele pe care le efectuează.

Sancțiunile dictate de ANAD în cazul celor trei fotbaliști de la Astra

„Decide în baza art. 64 din Legea 227/2006 cu modificările și completările ulterioare, art. 10.6.1.1. cu referire la art. 4.2.2 fraza a doua și cu aplicarea art. 27.2 din Codul Mondial Anti-Doping, ediția 2021, și a Ordinului nr. 180/2020 al președintelui ANAD, privind aprobarea Listei interzise pentru anul 2021: ”Metode specifice pentru anul 2021” interzise permanent:

  • Suspendă din activitatea sportivă pe sportivii Fatai Kehinde Feyi și Ioniță Alexandru pe câte o perioadă de 1 an pentru abaterile prevăzute din art. 2, alin. 2, lit. b) din Legea 227/2006, de la data prezentei
  • Suspendă din activitatea sportivă pe sportivul Seto Takayuki pe o perioadă de 8 luni pentru abaterea prevăzută de art. 2, alin. 2, lit. b) din Legea 227/2006, de la data prezentei
  • În baza art.60, alin. 7 din Legea 227/2006 deduce din perioada suspendării durata suspendării provizorii cu începere de la 30 septembrie 2020”, se arată în decizia ANAD.

Decizia a fost primită de cei trei jucători anchetați, dar ANAD nu i-a înștiințat încă pe cei de la LPF, FRF, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Sportiv Român, dar nici pe cei din conducerea clubului Astra.

Alex Ioniță și-a retras mărturia

Alex Ioniță, unul dintre fotbaliștii Astrei suspendați provizoriu pentru dopaj, s-a răzgândit cu două zile înainte de anunțarea deciziei ANAD și a oferit o nouă declarație scrisă în care susține că mărturia sa din ianuarie 2021, prin care admitea folosirea unei metode interzise, a fost dată în urma unor „presiuni enorme” și la dictarea oficialilor ANAD.

Astra Giurgiu, în mare pericol să fie exclusă din campionat!

Dacă decizia ANAD va fi definitivă, Astra va trebui să fie exclusă din Liga 1!

Articolul 62 din Legea antidoping specifică în mod clar cum se pun în practică sancțiunile. Iar alineatul 2 susține: „În situația în care mai mult de 2 membri ai unei echipe sportive sunt găsiți vinovați de una dintre încălcările prevăzute la articolul 2, alineatul 2 în perioada unei manifestări sportive, organizatorul competiției, pe lângă sancțiunile aplicate individual sportivilor implicați, va sancționa echipa respectivă cu descalificarea și pierderea punctelor”.

Trimiterea către articolul 2 cuprinde capul de acuzare care există în privința celor 3 de la Astra: „Constituie încălcări ale reglementărilor antidoping: utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță interzisă sau o metodă interzisă”. Cei 3 au apelat la o metodă interzisă!

Cine sunt jucătorii implicați în scandalul de dopaj

Kehinde Fatai

  • 31 de ani
  • s-a născut în Nigeria
  • a venit în România acum 14 ani, la Farul
  • a mai evoluat în țara noastră la Astra, iar în străinătate la FC Bruges, Sparta Praga, Ufa și Dinamo Minsk

Alexandru Ioniță

  • 26 de ani
  • s-a născut în România
  • a evoluat până acum exclusiv în România, la Rapid, Astra, CFR și U Craiova
  • are 6 meciuri și două goluri în naționala de tineret
  • are o selecție în naționala de seniori, bifată în 2017

Takayuki Seto

  • 35 de ani
  • s-a născut în Japonia
  • a venit în România în 2007, la Astra
  • a mai evoluat în străinătate la Osmanlispor, Ventforet Kofu și Riga
  • este străinul aflat pe locul 2 în topul meciurilor all-time în Liga 1, 274; primul e Camora (283)

Dacă decizia va fi definitivă, Takayuki Seto va reveni la antrenamente la finalul actualului sezon, în luna iunie, iar Alexandru Ioniță și Kehinde Fatai își vor relua activitatea în octombrie 2021.

www.gsp.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER