În vederea facilitării execuției proiectului „Drumul de legătură DN5, Km 60+500 – Șoseaua de Centură – Podul Prieteniei, Km 61+400”, compania Distrigaz Sud Rețele este nevoită să devieze conducta de gaze naturale ce alimentează municipiul Giurgiu. Pentru realizarea acestei lucrări, în perioada 25 – 26 august 2021, este necesară sistarea gazului natural pentru un număr de cca. 16.500 de consumatori casnici și non-casnici aflați în acest oraș.
Reluarea furnizării gazului natural va începe din seara zilei de 25 august 2021 pentru consumatorii care desfăşoară activităţi de prestare servicii esențiale, cum ar fi spitale, creșe, grădinițe, case de pensionari, autorități, unii operatori economici etc. și va continua a doua zi dimineață cu ceilalți consumatori, cu finalizare până la ora 20:00.
Informarea tuturor consumatorilor afectați va fi realizată de către Distrigaz Sud Rețele prin afișarea anunțului la limita de proprietate a fiecărui consumator, cât și prin difuzarea acestui comunicat de presă, prin intermediul căruia avem rugămintea să ne ajutați în diseminarea acestei informații către locuitorii municipiului Giurgiu.
Întrucât Distrigaz Sud Rețele are în vedere siguranța cetățenilor, precum și impactul social și economic pe care această sistare a gazului îl va avea asupra cetățenilor și operatorilor economici din municipiul Giurgiu, vă asigurăm că tratăm cu o atenție deosebită și cu responsabilitate acest proiect.
Ne cerem scuze pentru inconvenientele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere.
Vă mulțumim pentru distribuirea acestui mesaj legat de siguranța consumatorilor.
Biroul de Presă Distrigaz Sud Rețele