Liberalii giurgiuveni se declară îngrijoraţi de două situaţii grave apărute în ultima perioadă în Giurgiu şi solicită convocarea unei şedinţe de îndată la Consiliul Local.
Anunţul este făcut printr-un comunicat de presă:
„PNL Giurgiu a luat act, cu îngrijorare, de două evenimente majore, înregistrate în aceste zile municipiul Giurgiu, evenimente ce afectează grav cetăţenii oraşului.
În primul rând, situaţia de la Poliţia Locală este una gravă, întrucât, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu privire la care s-a încuviinţat executarea de către instanţă, executorul judecătoresc a instituit sechestru pe mijloacele de transport, întrucât ordonatorul principal de credite – Primăria municipiului Giurgiu – refuză să pună în executare dispozitivul sentinţei judecătoreşti.
De asemenea, de ceva vreme, Poliţia Locală îşi încheie programul la ora 22, lăsând oraşul fără supraveghere şi intervenţie pe timp de noapte, adică exact atunci când este mai mare nevoie de protecţia locuitorilor oraşului.
Considerăm că situaţia este extrem de gravă, punând în pericol siguranţa cetăţenilor municipiului Giurgiu.
De asemenea, un alt eveniment de o gravitate identică, este legat de situaţia transportului în comun din oraş, unde operatorul de transport nu îşi mai poate respecta obligaţiile asumate prin contactul încheiat cu administraţia locală, motivând lipsa angajaţilor (şoferi).
Acesta este considerentul pentru care au fost deja suspendate cursele pe două din traseele din municipiu, iar pe celelalte microbuzele circulă la intervale mari de timp, ceea ce duce la supraaglomerarea acestora.
Aceste situaţii nemulţumesc profund locuitorii municipiului, fiind rezultatul unui management profund defectuos la nivelul Primăriei şi trebuie găsite urgent soluţii, pentru ca giurgiuvenii să nu sufere.
De aceea, Partidul Naţional Liberal va solicita, prin grupul de consilieri municipali, convocarea, în regim de urgenţă, a unei şedinţe de îndată a Consiliului Local Giurgiu, în care să se dispună soluţiile legale pentru ieşirea din acest impas major.
MARIAN MĂROIU,
Preşedinte Organizaţia Municipală PNL Giurgiu”