Partidul National Liberal filiala Giurgiu respinge ferm acuzațiile aduse indirect de președintele Consiliului Județean Giurgiu, domnul Marian Mina.
Trebuie să fie foarte bine inteles faptul că seria de controale pe care Corpul de Control al Ministrului Dezvoltării o desfășoară, este una care țintește nu anumite partide sau localități ci doar lucrări asupra cărora există suspiciuni de neconformitate.
PNL Giurgiu îi atrage atenția domnului Mina că aceste proceduri de verificare nu pot ocoli sub nicio formă anumite firme care au participat în condiții legale la executarea lucrărilor, prin urmare, domnul președinte al CJ Giurgiu, Marian Mina, ar trebui să înțeleagă faptul că epoca „baroniadei PSD”, care prezenta doar controale țintite politic, s-a încheiat, iar controalele ministerului au astăzi în vizor strict verificarea conformității lucrărilor din bani publici, lucrări care se presupune că au fost executate în interesul cetățenilor.
Despre acuzațiile doamnei Dinu, PNL Giurgiu intărește ideea că alegerile anticipate sunt singura soluție de a ieși dintr-o criză politică generată si întreținută de PSD. Niciun ministru al guvernului Orban nu se lasă judecat de incompetenții din PSD, iar doamna Dinu, soția directorului „concediu medical” al DRDPB, este ultima persoană care ar avea căderea de a judeca vreun ministru. PNL Giurgiu îi reamintește doamnei deputat, că domnia sa a deținut funcția de director al Spitalului Județean Giurgiu, și în această calitate, a avut ZERO realizări. Doamna Dinu nu poate judeca un ministru!
PNL Giurgiu are în obiectiv interesele giurgiuvenilor și nu interesele firmelor de casă ale PSD! Dacă se dovedește că vreun membru PNL a acționat contra legii, domnul Marian Mina este rugat de PNL să facă dovada în instanță sau să își asume, inca o data, că face parte din partidul celor care fabrică știri false.
PNL Giurgiu