3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

POLIȚIA DE FRONTIERĂ ANUNȚĂ NOI CAPTURI ÎN VAMA GIURGIU

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 2.600 debunuri susceptibile a fi contrafăcute și alte aproximativ 2.600 bunuri fără documente de proveniență, în valoare de peste 811.000 lei, pe care patru cetățeni turci și un român au încercat să le introducă ilegal în țară.

Înultimele 48 ore, în baza unui plan de cooperare încheiat între Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu și Direcția Generală a Vămilor București,au fost selectate pentru control, pe sensul de intrare în țară,mai multe autocare ce aparțin unor firme de transport persoane și care efectuează regulat curse pe ruta Turcia- România.

Astfel, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat controlul specific asupra persoanelor și bunurilor din cinci mijloace de transport, în urma căruia au fost descoperite 2.640 produse parfumerie, articole vestimentație și încălțăminte, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, precum şi 2.660articole vestimentație fără documente de proveniență.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt patru cetățeni turci și un cetățean român, cu vârste cuprinse între 22 ani și 58 ani, care au declarat faptul că au achiziţionat produsele cu scopul de a le comercializa.

Întreaga cantitate de bunuri, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate pe piața din România se ridică la suma totală de aproximativ 811.270lei, a fost ridicată de către lucrători din cadrulDirecției Generale a Vămilor Bucureștiîn vederea continuării cercetărilor.

În cauză, au fost întocmite lucrări penale pentru bunurile susceptibile a fi contrafăcutesub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare,iar pentru bunurile fără documente de provenienţă aufost aplicate de cătrelucrătorii din cadrul Direcției Generale a Vămilor București amenzi în valoare totală de 12.000 lei.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Subinspector de poliție Bicu Andreea

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER