22 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

POLIȚIA DE FRONTIERĂ DĂ O NOUĂ LOVITURĂ CONTRABANDIȘTILOR

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, bunuri în valoare de peste 1.500.000 lei, care purtau însemnele unor firme consacrate şi prezentau suspiciuni de contrafacere. Produsele, care aparţineau șoferului, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

La data de 01.08.2023, în jurul orei 15:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc, în vârstă de 41 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, rulouri textile din Turcia către Polonia.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin lucrătorilor vamali pentru desigilarea și efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperiți în interiorul semiremorcii, ascunși prin metoda capac, mai mulți saci ce conțineau articole vestimentare inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, despre care exista suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, colegii noștri au stabilit că cele 7.146 de bunuri descoperite aparțin șoferului. Persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele menţionate.

Bunurile, estimate la o valoare de peste 1.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

IPTF GIURGIU

 

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER