Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor mijloace de transport, cantitatea de 64.100 kilograme deşeuri din pilitură de fier, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederilor legale în vigoare.
În ziua de 06.07.2021, în intervalul orar 10.25 – 10.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra unor ansambluri rutiere, conduse de cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din pilitură de fier.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus menţionate, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu de pe raza judeţului Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele trei autocamioane transportau cantităţile de 20.800, 21.500, respectiv 21.800 de kilograme deşeuri din pilitură de fier, pentru care şoferii au prezentat documente de transfer incomplete. Deşeurile au fost încărcate din Bulgaria, destinaţia fiind o firmă de pe teritoriul României.
În cauză, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport sus-menţionate și încărcătura.