La data de 22 iunie a.c., în intervalul orar 06.00-09.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Giurgiu, împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Județene de Transporturi Giurgiu au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special transportul public de marfă și persoane, în zona orașelor Mihăilești și Bolintin-Vale.
Astfel, au fost organizate filtre rutiere, în puncte de interes, fiind verificate peste 90 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 54.220 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale.
Polițiștii rutieri au verificat legalitatea tipului de transport, deținerea și verificarea documentelor necesare efectuării transportului de persoane, respectarea capacității autovehiculului și a traseului stabilit, totodată au fost verificate documentele conducătorilor auto și testarea alcoolscop a acestora.
De asemenea, au fost controlate 93 de autovehicule, 108 persoane legitimate și 59 de testări alcoolscop, 2 dintre acestea fiind pozitive și reținute permisele de conducere.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru conștientizarea tuturor participanților la trafic despre importanța respectării normelor rutiere.
IPJ GIURGIU