27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

POLIȚIA GIURGIU: ”DAR DIN DAR SE FACE RAI!”

Azi, 6 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu Clubul Polițiștilor Motocicliști Knights III și a Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Giurgiu, au făcut o surpriză cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, unui număr de 4 copii, care aparțin unei familii nevoiașe, din municipiul Giurgiu.

Astfel, polițiștii s-au mobilizat pentru a face mici bucurii acestor copii și le-au dăruit din suflet celor mici dulciuri, rechizite, hăinuțe și încălțăminte de sezon, precum și articole de mobilier, constând într-un birou și o bibliotecă.

La rândul lor, cei mici i-au răsplătit pe polițiști cu zâmbete de bucurie, îmbrățișări și mulțumiri, dar și cu promisiunea că vor alege în viață calea educației, cinstei și onoarei.

Polițiștii giurgiuveni au dat dovadă de solidaritate cu cei mai puțin favorizați de soartă, ghidându-se după principiul “dăruind vei dobândi”.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER