27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ – CAPTURI ”LA FOC AUTOMAT”

Autovehicul căutat pentru confiscare, descoperit la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat la controlul de frontieră, un autovehicul căutat pentru a fi confiscat de autorităţile spaniole, condus de un cetățean român.

La data de 19.03.2021, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autovehicul marca BMW.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autovehiculul se afla în atenția autorităților, figurând în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de Spania, la începutul acestei săptămâni.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de persoana în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270, alin. 1, Cod Penal, iar maşina în valoare de aproximativ 45.000 lei a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

 

Bunuri în valoare de peste 247.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiuau descoperit peste 1.100 de articole vestimentare, încălțăminteșiparfumerie, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute,susceptibile a fi contrafăcute,pe care trei cetățeni turciau încercat să le introducă ilegal în țară.

La data de 20.03.2021, la diferite intervale de timp, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară,asupra unorautocarecare efectuează curse regulate de persoane, pe ruta Turcia-România.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit, în calele mijloacelor de transport, printre bagaje, mai multe pungi de culoare neagră ce conțineau 645  produse de parfumerie, 133 articole de încălțăminte și 375 articole vestimentare,inscripţionatecu numele și însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni turci,cu vârste cuprinse între 23 și 65 de ani. Aceștia au declarat că au achiziționat produsele sus-menționate din Turcia, pentru a le comercializa în România.

Bunurile, a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de aproximativ 247.550 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, față de persoanele în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție

Roxana POPAZU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER