24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

POMPIERII ANUNȚĂ BILANȚUL INCENDIULUI DE LA ADUNAȚII COPĂCENI

Aproximativ cinci sute de anvelope uzate şi o cantitate de 40 de tone de porumb siloz au ars în incendiul izbucnit, vineri după-amiază, la o societate comercială din localitatea Adunaţii Copăceni, pompierii luptându-se trei ore să stingă flăcările, au informat reprezentanţii ISU Giurgiu.

Pe timpul intervenţiei, pompierii au purtat măşti speciale şi aparate de respirat cu aer comprimat, din cauza degajărilor mari de fum.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această seară pentru stingerea unui incendiu cu degajări mari de fum la o societate comercială din localitatea Adunaţii Copăceni, unde au ars anvelope şi furaje. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, sprijiniţi de un buldoexcavator. Pentru că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, pompierii au purtat pe timpul intervenţiei aparate de respirat cu aer comprimat, iar la faţa locului au fost solicitaţi şi comisari ai Gărzii de Mediu Giurgiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Pompierii au luptat aproximativ trei ore pentru stingerea incendiului şi lichidarea tuturor focarelor.

În incendiu au ars aproximativ cinci sute de anvelope uzate, 40 de tone de porumb siloz şi vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ două sute de metri pătraţi.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost „autoaprinderea substanţelor folosite în amestecul nutreţurilor din siloz”.

Pompierii spun că prin intervenţia lor au salvat de la incendiu alte trei mii de tone de porumb siloz depozitate în aceeaşi curte.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER