Apelul lansat de prefectul județului către primarii din județ, cărora le-a cerut ajutorul pentru Spitalul Județean, aflat într-o situație disperată, a determinat o reacția virulentă a politicienilor social-democrați giurgiuveni pe rețelele de socializare.
În replică, prefectul de Giurgiu lămurește situația, printr-o postare pe pagina oficială a Prefecturii:
”Ca urmare a apariţiei pe un site de socializare a unei postări total eronate şi deplasate, al cărei autor este domnul deputat Marian Mina, pentru o corectă şi clară informare a mass-mediei şi a cetăţenilor, doresc să transmit următoarele precizări:
În primul rând, eu, Aneta Matei, prefectul judeţului Giurgiu, am transmis pe grupul de comunicare whatsapp dintre Prefectură şi primari rugămintea către aceştia din urmă de a contribui, în limita posibilităţilor, la achiziţionarea de materiale sanitare stringente pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu în această perioadă.
În al doilea rând, am lansat această rugăminte pentru că, efectiv, situaţia de la Spital este disperată, secţia de Boli Infecţioase care tratează bolnavii COVID este în permanenţă ocupată la capacitate maximă, cu toate că numărul de paturi COVID s-a triplat în ultimele două săptămâni. Tot în ultimele două săptămâni, Spitalul a tratat, suplimentar capacităţii şi prin eforturi supraomeneşti, 140 de pacienţi pozitivi pentru care nu s-au găsit locuri disponibile în alte unităţi spitaliceşti din ţară, deoarece situaţia pandemică este disperată peste tot în România.
În al treilea rând, SJU Giurgiu este locul unde oamenii bolnavi de COVID îşi pun ultima speranţă pentru a se vindeca, iar noi, ca autorităţi, avem datoria de a face tot posibilul să le oferim condiţiile medicale pentru a-i trata şi a-i salva. Infrastructura Spitalului nu permite amenajarea unei secţii de ATI, de aceea am rugat să se contribuie la achiziţionarea de concentratoare de oxigen. Aceste concentratoare de oxigen pot însemna o şansă la viaţa unui bolnav!
Din păcate, afirmaţiile domnului deputat Mina nu concentrează decât o lipsă de respect faţă de bolnavii aflaţi într-o cumplită suferinţă şi faţă de personalul medical pentru care fiecare zi este o luptă ca să salveze aceşti bolnavi.
Încercarea disperată de a atrage capital politic se pare că primează pentru anumite persoane, dar a ajunge până la stadiul de a minimiza munca asiduă şi efortul celor angrenaţi în salvarea de vieţi, este deja strigător la cer şi sunt convinsă că cetăţenii conştientizează acest lucru şi îl cataloghează pe măsură!
Şi nu în ultimul rând, adresez acestor persoane o întrebare ce nu se vrea a fi retorică, ci extrem de serioasă şi punctuală: Dacă nici în faţa suferinței semenilor noștri nu suntem empatici și nu dăm dovada de omenie, atunci când?
PREFECT,
ANETA MATEI”