În prezent, în judeţul Giurgiu, se află în carantină instituționalizată 72 de persoane, iar în izolare la domiciliu 714 de persoane. Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
Polițiștii de frontieră giurgiuveni sunt la datorie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse și efectuează formalitățile de frontieră pentru persoane și mijloace de transport. Ulterior efectuării controlului specific persoanele care provin sau au tranzitat state ori zone de risc sunt preluate de către reprezentanții Direcției Județene de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2, reprezentanții Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și Poliției de Frontieră verifică respectarea tuturor măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
În această perioadă, echipaje din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei şi Direcţiei Poliţiei Locale desfăşoară, atât în sistem integrat, cât şi individual, acţiuni de verificare a respectării autoizolării la domiciliu.
Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de poliție (135 de polițiști), jandarmerie (49 de jandarmi) și poliția locală (17 polițiști locali), în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19:
- Efectivele de poliție au desfășurat 49 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, care au constat în fluidizarea circulației și escortarea convoaielor de autovehicule, verificarea, prin măsuri specifice a respectării interdicțiilor impuse persoanelor alate în izolare/carantină, verificarea respectării de către societăți comerciale și persoane fizice autorizate a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgentă, escortarea autovehiculelor care transportă materialele medicale și sprijin pentru DSP.
- Efectivele poliției locale au fost angrenate atât în dispozitivul de ordine publică și de siguranță rutieră, precum și pentru menținerea ordinii publice la unități spitalicești/locații de carantină.
- În cadrul activităților au fost verificate 184 de locații de izolare/carantină, 260 de persoane fiind verificate cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare.
- Au fost verificate 16 societăți comerciale și PFA cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.
- Au fost verificate 23 de autovehicule cu privire la transporturi ilegale de persoane din zonele de risc.
- În ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate dosare penale în contextul epidemiei COVID – 19 și nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
De asemenea, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţiide Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 11 apeluri “112”.
La nivelul județului, autoritățile care își desfășoară activitatea pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul COVID-19 au fost instruite cu privire la modul în care trebuie să interacționeze cu persoanele care declară că sosesc din zone cu risc sau care au intrat în contact astfel de persoane, precum și cu cetățenii aflați în carantină sau izolare la domiciliu și cu cei care solicită sprijin medical.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Apelați 112 doar în caz de urgență!
Centrul Judeţeande Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu