Asociația pentru Dezvoltare Personală și Socială anunță că, în perioada septembrie – octombrie 2023, peste 200 elevi din comunele Bolintin Deal și Cosoba vor experimenta tehnologia de printare si scanare 3D în cadrul unor ateliere dedicate si gratuite, în premieră pentru județul Giurgiu.
Atelierele se vor desfășura cu sprijinul și în cadrul școlilor partenere, respectiv Școala Gimnazială „Banu Băleanu” – Bolintin Deal și Școala Gimnazială nr.1 Cosoba, județul Giurgiu. Proiectul „Ateliere 3D și Robotică pentru Viitor”, este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
În cadrul atelierelor copiii vor descoperi:
- Cum pot realiza un obiect de la idee la producție, prin intermediul tehnologiei de printare 3D;
- Cum pot multiplica si modica un obiect, atât digital, cât și fizic, prin intermediul scanării 3D;
- Care sunt meseriile viitorului bazate pe tehnologia 3D (printare si scanare).
În cadrul atelierelor se vor utliza echipamente tehnologice premium:
- Imprimanta 3D BambuLab X1C cu AMS pentru tipărire FDM;
- Imprimanta Anycubic M5S pentru tipărire cu rășină;
- Stilouri 3D pentru creație și tipărire manuală;
- Scaner 3D Revopoint Pop 3 pentru procesul de scanare.
Start ONG este un program lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finațare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice și grupurilor informale/de inițiativă.
„Printarea 3D, alături de tehnologiile bazate pe automatizare și robotică, reprezintă un pas semnificativ în educație, iar aplicabilitatea practică a acestora poate fi integrată într-o varietate de discipline școlare pentru a simplifica conceptele teoretice, adesea dificile pentru elevi. Ne propunem ca, în urma participării la ateliere, copiii și cadrele didactice să studieze, experimenteze și utilizeze, atât teoretic, cât și practic, beneficiile tehnologiei din domeniile 3D si ROBOTICĂ.’’, a declarat Andrei Popa – coordonatorul proiectului.