24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PREȘEDINTELE PNL GIURGIU, DESPRE ”CONTRELE” DINTRE MARCEL CIOLACU ȘI RAREȘ BOGDAN

Liderul PSD Marcel Ciolacu  l-a ironizat, miercuri, pe prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, după ce acesta a declarat că dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie pentru MApN şi nu au, să le spună, pentru că PNL, în orice moment şi pentru orice portofoliu, are soluţii. Concret, Ciolacu l-a numit pe Rareș Bogdan „nea Ion de la raion” (un neica nimeni, care doar își dă cu părerea). Doar că reacțiile nu au întârziat să apară.

Prezent la Adunarea Județeană a Organizației Seniorilor Național Liberali Giurgiu, Președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a comentat ironia Președintelui PSD – Marcel Ciolacu făcută la adresa europarlamentarului Rareș Bogdan, cum că: „Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion”, adică unul care să își dea cu părerea. În aceste circumstanțe, președintele Dan Motreanu a precizat, fin, că fiecare citează din experiența de viață sau din propriile lecturi.

Mă așteptam ca domnul Ciolacu – ca un bun socialist – creștin practicant, să îl compare mai degrabă cu Ioan Gură de Aur. Despre Rareș Bogdan se pot spune multe, dar nu și faptul că nu este un bun orator. Este o calitate pe care nimeni nu i-o poate contesta. De asemenea, se  pare că, mai nou, și predicțiile îi ies lui Rareș Bogdan, atât cu pensiile speciale –  din păcate mult mai târziu de 30 zile, cât și cu promisiunea creșterii pensiilor cu 15%  și a salariului minim la 3.000 de lei, măsuri pe care sunt sigur că și domnul Ciolacu și le dorește. Cele două măsuri se pot întâmpla pentru că până la sfârșitul anului, Guvernul Ciucă va  propune reformarea sistemului în baza  contributivității și reducerea inechităților din sistemul de pensii, dar și pentru că, după vizita și negocierea făcută de Premierul Nicolae Ciucă la Bruxelles inclusiv cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, s-a propus  ajustarea unor jaloane din PNRR, precum și înlocuirea limitei de 9,4% din Produsul Intern Brut pentru pensii, cu un alt indicator, care să ţină cont de studiul Băncii Mondiale, un indicator de disciplină financiară”, a precizat Dan Motreanu.

www.evenimentgr.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER