13 aprilie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRETENȚII ABSURDE ȘI OAMENI SPERIAȚI – REZULTATELE PRIMELOR ZILE DE CONTROALE „ÎN FORȚĂ”

După dezvăluirile din așa-zisele aziluri ale groazei, în întreaga țară a pornit un val de controale, de la tot felul de instituții, în căminele și azilurile de bătrâni, copii sau persoane cu handicap.

Asta s-a întâmplat și la Giurgiu, unde sunt, însă, vizate doar așezămintele sociale din subordinea DGASPC, nu și cele private.

Valul de controale îi sperie, efectiv, pe locatarii acestor așezăminte, fie că e vorba de bătrâni, copii sau persoane cu handicap, iar pretențiile comisiilor de control sunt, de multe ori, absurbe; colegii de la Breaking News Giurgiu au realizat un amplu și bine documentat reportaj pe această temă:

”Cum se văd controalele din centrele DGASPC Giurgiu prin ochii beneficiarilor: pretenții exagerate apărute peste noapte, oameni speriați de atâtea autorități care le-au invadat intimitatea şi gândul că ar putea fi mutați în alte locuri din apartamentul care pentru ei înseamnă „acasă”

În urmă cu câteva zile, imagini şocante apărute într-un azil de bătrâni din Voluntari oripilau întreaga Românie. În urma acestor imagini, în întreaga țară, peste noapte, au fost mobilizate numeroase instituții, sute de comisari ANPC, polițişti şi pompieri, care au „descins” în căminele de bătrâni din întreaga țară.
O astfel de echipă, a fost „detaşată” de luni dimineață şi la noi în județ. Ciudat este faptul că autoritățile au fost în control, în primele două zile, doar în centrele care aparțin DGASPC Giurgiu şi în niciun azil privat. O fi o coincidență? Nu ştim. Aşteptăm să vedem finalizarea, pentru că aceste controale vor fi până pe 16 iulie, în fiecare zi.
Astăzi, după două zile în care am fost bombardați pe rețelele de socializare de tot felul de „imagini şocante”, „descoperiri de groază” şi alte şocuri şi şoculețe, venite chipurile din centrele DGASPC Giurgiu, am cerut să vedem cum arată una din locațiile în care au descins autoritătile în cursul zilei de luni.
Adevăratele rezultate chiar sunt şocante! Apartamentul în care am fost astăzi şi în care se află persoane cu dizabilități, a fost suspendat pentru că masca de chiuvetă era deteriorată şi pentru că aragazul şi caloriferele prezentau pete de rugină! Nu a contat că în camere beneficiarii aveau curățenie, erau îngrijiți şi aveau hainele curate pe ei! Remedierea a fost făcută rapid, rămânând doar cumpărarea aragazului.
„Nu am nimic împotriva controalelor, dar deja am trecut de la un control care viza modul în care sunt îngrijiţi beneficiarii, la un control de genul <cum arată gresia şi faianța>.
Problema este legată de aceste spații și de modul în care sunt reabilitate. Se compară niște spații care sunt în funcţiune de peste 10 ani cu unele noi, pe niște standarde care nu pot fi respectate de azi pe mâine.
Avem reducerea cheltuielilor de bunuri și servicii, pe ordonanţa 34, chiar și așa, am mai facut anul acesta lucrări de reparații la aproape toate casele și cu toate acestea, înțeleg că suntem în vizor cu niște detalii care cred că nu ar reprezenta la momentul acesta o prioritate.
Nu vreau să pară că am un ton critic, dar îi rog pe cei în măsură să aibă flexibilitate și înțelegere acolo unde este cazul. La Giurgiu este cazul pentru că angajații se ocupă și serviciile sunt la nivelul legislației actuale, interpretată rezonabil, pentru România anului 2023″, ne-a declarat preşedintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu.
Şi dacă noile pretenții ale autorităților care au venit în control au crescut brusc „peste noapte”, nu v-au şocat, vă mai dăm câteva exemple:
La Mironești a fost trecut în raportul de control faptul că în saloanele în care se află persoane imobilizate la pat, nu există oglinzi. Ce face?! Adică persoanele IMOBILIZATE la pat, au nevoie de oglindă în cameră?! Să facă ce cu ea?!
Poliția a cerut plan de pază, la unele centre controlate, ceea ce până luni (când au început controalele) nimeni nu ceruse aşa ceva!
Şi asta nu e tot! Li s-au reproşat angajaților din centrele DGASPC Giurgiu că beneficiarii nu au lenjerii de pat albe. Ce face?!
Păi, nu zice legea că la aceste servicii de tip familial, beneficiarii trebuie să își trăiască viața cât mai aproape de comunitate, tocmai pentru a putea fi redati societății?! Păi ori îi ajutăm să se integreze, ori le punem lenjerii de pat albe şi îi ținem ca la spital?!
Anul acesta au fost cumpărate de DGASPC Giurgiu, nu mai puțin de 400 de lenjerii de pat, după ce nu mai fuseseră cumpărate de ani buni, totul pentru confortul beneficiarilor. Ne amintim că în lunile ianuarie și februarie ale acestui an, în centrele DGASPC Giurgiu au fost peste 60 de controale, după ce mai multe persoane au făcut tot felul de sesizări care s-au dovedit într-un final NEFONDATE, dar care au perturbat liniștea beneficiarilor, supuși inclusiv la umilința de a se dezbrăca pentru ca inspectorii să poată verifica dacă au urme de lovituri pe corp (pentru că așa se specifica în acele petiții false).
Revenind la controalele din aceste zile, pretențiile halucinante continuă cu centrul de la Grădinari. Acolo se află un centru de îngrijire și asistență, unde, potrivit DGASPC, DSP-ul a solicitat reprezentanților centrului să facă un cabinet medical. Adică beneficiarii cu afecțiuni grave, imobilizați la pat, să fie duși în altă încăpere, la cabinetul medical pentru tratament și medicație. Ce face?! Păi, domnii de la instituțiile trimise în control, domniile voastre nu au auzit de îngrijirea la patul bolnavului?!
Directorul adjunct al DGASPC, Constanța Paraschivescu, ne-a mai şocat odată:
„Ne-au cerut izolator. Păi, de ce să facem izolator pentru boli contagioase aici? Noi acasă ne facem izolator? Ne gestionăm în casa noastră, mergem la serviciu în comunitate. Așa trebuie să facă și beneficiarii. Trebuie să trăiască la fel ca noi! Nu cearceafuri albe, nu izolator, nu tratament în cabinetul medical!”
Să vă mai povestim că am discutat cu beneficiarii (din apartamentul pe care l-am vizitat astăzi) şi erau speriați că vor ajunge în stradă? Speriați că s-au trezit cu atâția oameni care le-au invadat liniştea apartamentului în care locuiesc? Şi câți or mai fi ca ei! Şi au trecut abia trei zile de controale. Între timp, în urma micilor nereguli, cele două comisii mixte de control, formate din reprezentanți ai: ANPC, ITMG, AJPISG, DSP Giurgiu, DSV și ISU au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 49.400 lei.
Ziarul nostru a cerut astăzi conducerii Prefecturii Giurgiu (Instituția Prefectului fiind delegată să coordoneze aceste controale), ca la finalul controalelor, reprezentanții instituțiilor care verifică centrele să facă o conferință de presă pentru a răspunde la întrebările jurnaliştilor. Credeți-ne că noi, personal, avem foarte multe!
Sursa foto: Breaking News Giurgiu”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER