25 iunie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMA SIMULARE A EXAMENELOR NAȚIONALE ÎNCEPE LUNI

Ministerul Educaţiei anunţă că luni, 20 martie, încep probele simulărilor pentru Evaluarea Naţională. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30 iar probele încep la ora 9.00.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 2 ore. Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară.

Potrivit Ministerului Educaţiei, ”probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Disciplinele la Evaluare Naţională sunt limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) şi matematică

Pentru simularea de Evaluare Naţională la clasa a VIII a, subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, aşa cum este transmisă de Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie şi Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul.

Obiectivele simulării sunt, potrivit ministerului, ”familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real & optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale

Ministerul Educaţiei mai precizează că rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER