Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe A1 București-Pitești, la km 27. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre capitală, fiind implicate două autoturisme.
Ambele mașini se aflau în afara părții carosabile, una dintre acestea fiind găsită răsturnată de o parte, în vegetația de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și SAJ. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Persoanele rănite se aflau în același autoturism si au fost transportate la spital. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani, o femeie de 47 de ani și una de aproximativ 67 de ani. – anunță reprezentanții ISU.
Potrivit Poliției Giurgiu, din primele cercetări, a reieșit faptul că, o femeie, de 47 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, pe autostrada A1, la kilometrul 27, ar fi întrat in coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 55 de ani, din localitatea Zătreni, județul Vâlcea.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0, cercetările fiind continuate de către polițiști.