3 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMĂRIA GIURGIU – ANUNȚ IMPORTANT PENTRU SOLICITANȚII LOCUINȚELOR ANL

Primăria Municipiului Giurgiu, prin Direcția Patrimoniu aduce la cunoștință tuturor/cetățenilor care au depus dosare sau urmează să înregistreze o cerere nouă în vederea obținerii unei locuințe ANL, că au obligația ca până la data de 31.12.2024, să-și completeze/actualizeze dosarele, pentru a fi finalizate de către Comisia Socială pentru analizarea dosarelor de locuințe ANL destinate închirierii, potrivit prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare precum și a Hotărârii Consiliului Local nr.165/26.05.2022- privind aprobarea Regulamentului Comisiei sociale de analiză și soluţionarea cererilor de atribuire a locuinţelor pentru tineri construite prin A.N.L. administrarea, exploatarea si închirierea acestora, aflate pe raza Municipiului Giurgiu.

Dosarele necompletate/neactualizate până la data limită menționată, vor fi analizate de către Comisia Socială pentru analizarea dosarelor de locuințe pentru tineri și familii de tineri în vârstă de până la 35 ani, pe baza actelor anexate la dosar și vor fi încadrate în categoria dosarelor incomplete.

Consilierea solicitanților de locuință ANL și înregistrarea documentelor justificative se vor realiza la sediul Primăriei Municipiului Giurgiu, Compartimentul Patrimoniu, intarea din B-dul. C.F.R, respectiv B-dul. București nr.49-51.

Actele justificative pe care solicitanții de locuințe ANL trebuie să le prezinte, în vederea analizării cererilor pentru repartizarea de locuințe ANL sunt prevăzute în Anexă nr.2 la H.C.L nr.165/26.05.2022, astfel:

cerere tip ;

copie după certificatul de naștere al solicitantului și membrilor de familie și /sau altor persoane aflate în întreținere;

copie după actul de identitate al solicitantului și membrilor de familie și /sau altor persoane aflate în întreținere;

copie după certificatul de căsătorie;

sentința de divorţ, definitivă și irevocabilă (dacă este cazul);

documente din care să rezulte luarea în întreținere a altor persoane (dacă este cazul);

declarație notarială din care să rezulte că titularul cererii de locuință și membrii familiei acestuia – soț / soție, copii și / sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia – nu dețin și nu au deținut o altă locuință în proprietate și / sau nu sunt beneficiarii unei alte locuințe cu chirie proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a unității în care-și desfășoară activitatea în municipiul Giurgiu;

declaraţie autentificată la notar a proprietarului locuinţei din care să rezulte că titularul cererii este tolerat în spaţiu precum şi suprafaţa locativă şi numărul total al celor care locuiesc împreună în unitatea locativă;

contract de închiriere înregistrat la Administrația locală a finanțelor publice – în cazul în care solicitantul este chiriaș în spațiul din fondul locativ-privat (în contact se va menționa în mod expres suprafața locuibilă). Nu se aprobă contract de comodat;

documente din care să rezulte suprafața locuibilă deținută (cu chirie/ tolerat în spațiu) m.p. / locatar sau membru al familiei solicitantului (contract de vânzare-cumpărare; schița locuinței; extras C.F);

documente din care să rezulte dacă solicitantul, un alt membru al familiei și / sau aflat în întreținere suferă de o boală care necesită potrivit legii, însoțitor sau o cameră în plus certificat medical, – dacă este cazul – (anexa nr.2 din OUG nr.40/1999, semnat de medicul de specialitate și de conducătorul instituției medicale);

adeverință de la locul de muncă al titularului de cerere din care să reiasă că îşi desfăşoară activitatea în municipiul Giurgiu si venitul net încasat;

documente din care să rezulte nivelul de studii și / sau pregătire profesională a titularului de cerere (diplomă; certificat; atestat, foaie matricolă,etc.);

alte documente sau înscrisuri pe care le consideră necesare în sprijinul aplicării prevederilor criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererii.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER