În data de 12.09.2024, a fost semnat contractul de finanțare nr. 36 încheiat între Municipiul Giurgiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia pentru Programul Regional Sud Muntenia, pentru finanțarea prin PRSM 2021-2027, Prioritatea P3 – O regiune cu mobilitate urbană durabilă, Apel de proiecte: PRSM/435/PRSM_P3/OP2/RSO2.8/PRSM_A26, a proiectului Infrastructură Șoseaua Alexandriei.
Perioada de implementare a proiectului este de 10 luni de la data semnării contractului de finanțare (12.09.2024 – 11.07.2025).
Proiectul vine în întâmpinarea obiectivelor specifice POR 2014-2020 și PRSM 2021-2027, prin implementarea unor măsuri strategice, bazate pe datele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Giurgiu, ce vor conduce la promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile și la tranziția către o economie cu zero emisii de CO2.
În data de 19.09.2024, a fost încheiat contractul nr. 87721 pentru execuția lucrărilor cu Maysar Building Construct SRL, iar în data de 30 octombrie 2024, va începe execuția lucrărilor de modernizare pe tronsonul cuprins între trecerea la nivel cu calea ferată și ieșirea din oraș.
În acest sens, apelăm la înțelegerea locuitorilor din zonă, pentru eliberarea temporară a carosabilului în perioada în care se vor executa lucrările.
Lucrările constau în modernizarea/reabilitarea carosabilului (unde este cazul), montarea indicatoarelor rutiere, trasarea marcajelor aferente pistelor de biciclete și montarea bolarzilor pentru delimitarea pistelor de biciclete.
Lucrările nu vor afecta parcarea autovehiculelor.
Primăria municipiului Giurgiu