27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMARUL NICOLAE BARBU – IRONIE FINĂ LA ADRESA LUI BĂDĂLĂU, ÎN CONFERINȚA DE ALEGERI DE LA ”MUNICIPIU”

Marți seară, în sala Ateneului Nicolae Bălănescu s-a desfășurat conferința organizației municipale a PSD Giurgiu, o ședință statutar convocată și derulată (ceea ce nu se poate spune, din păcate, despre ceea ce s-a întâmplat la conferința organizației județene a aceluiași partid).

Una din reușitele președintelui PSD Giurgiu (municipiu), primarul Nicolae Barbu, a fost, fără îndoială, faptul că a adus la un loc, cu această ocazie, cinci din cei șase parlamentari de Giurgiu, singurul absent – motivat – fiind senatorul Cristian Marciu.

Într-o atmosferă plăcută – stricată, însă, la final, de discursul lui Niculae Bădălău, care a trecut la amenințări fățișe la adresa celor ce îl contestă -, social-democrații din municipiu și-au ales noile organe de conducere, în funcția de președinte fiind reconfirmat primarul municipiului, Nicolae Barbu.

După ce a anunțat componența Comitetului Executiv PSD, Nicolae Barbu a lansat o ironie subtilă la adresa lui Bădălău: el l-a anunțat – în mod special – că cei 80 de membri ai Comitetului Executiv, cărora li se mai adaugă încă aproximativ alți 10 membri ai organizației municipale PSD sunt… delegații organizației municipale la conferința județeană de alegeri (”când o fi aceasta”…)

Este clar o ironie, în condițiile în care se știe cum a fost organizată – cu mult timp înaintea conferințelor din teritoriu – conferința de alegeri de la ”județ”, conferință la care, după cum se știe, Organizația municipală a partidului nu și-a trimis reprezentanții, considerând organizarea acelui eveniment nestatutară.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER