3 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMELE DECLARAȚII ALE ”CAPILOR DE LISTĂ” LIBERALI LA ALEGERILE PARLAMENTARE, DUPĂ DEPUNEREA CANDIDATURILOR

Miercuri, liberalii giurgiuveni au depus, oficial listele de candidați pentru alegerile parlamentare; după declarațiile la fața locului, cei care deschid listele la Senat și Camera Deputaților – Gabriela Horga și, respectiv, Alexandru Andrei – au vorbit despre candisaturi în postări pe paginile oficiale.

Iată ce spun aceștia:

Gabriela Horga

Giurgiu este un județ cu potențial imens, iar eu cred cu tărie că investițiile inteligente și gestionarea eficientă a resurselor sunt cheia dezvoltării noastre.

Candidez pentru Senatul României, fiind pe primul loc pe lista depusă astăzi de PNL Giurgiu.

Le mulțumesc celor 35.000 de giurgiuveni care au semnat pentru PNL Giurgiu, celor peste 70.000 de giurgiuveni care au votat pentru echipa PNL condusă de Toma Petcu la Consiliul Județean și candidații PNL la primăriile din județ. Cetățenii din Giurgiu au validat proiectele liberale la alegerile din 9 iunie, echipa PNL câștigând președinția Consiliului Județean, prin Toma Petcu, primăria municipiului Giurgiu, prin Adrian Anghelescu, și primăriile altor 43 de localități din județ. Toți acești oameni sunt primari serioși, dedicați, alături de nevoile comunităților lor, ceea ce a fost confirmat de votul oamenilor. Avem nevoie și de o echipă liberală puternică în Parlament.

Linia directă de tren dintre București și Giurgiu a fost redeschisă în luna iunie a acestui an. Am obținut finanțare din fonduri UE pentru campusul dual liceal și universitar din Giurgiu și pentru construirea noilor secții de oncologie și neurologie ale Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. Dezvoltarea vine prin investiții, pe care echipa liberală le atrage atât la nivel județean, cât și în fiecare localitate din județ, pe baza colaborării între președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, parlamentarii PNL Giurgiu și primarii liberali.

Voi lupta în continuare pentru alocarea fondurilor necesare pentru proiectele care contează cu adevărat pentru comunități. Fie că vorbim despre infrastructură, educație, sănătate sau sprijin pentru micile afaceri, fiecare leu investit trebuie să fie un pas înainte pentru județul nostru.

Mi-am petrecut jumătate din viață în Partidul Naţional Liberal și am trecut prin numeroase de campanii electorale, am pus suflet de fiecare dată, m-am implicat pentru colegii mei care au candidat. Acum patru ani, eu am candidat pentru prima dată și cred sincer că oricine poate observa că județul Giurgiu se schimbă în bine și mă bucur enorm că am contribuit la această schimbare.

Le mulțumesc colegilor din organizație, a căror susținere și încredere îmi întăresc convingerea că împreună putem continua schimbările benefice pentru cetățenii din județul Giurgiu.

Campania echipei liberale va fi una dedicată promovării valorilor de dreapta, în care cred cu tărie: libertatea individuală, inițiativa privată, investiții și crearea unui mediu economic favorabil pentru toți cetățenii, o clasă de mijloc prosperă. Împreună, vom lucra pentru a continua transformarea județului Giurgiu într-un județ mai prosper și mai dinamic, unde fiecare persoană să aibă șansa de a-și atinge potențialul maxim.”

Alexandru Andrei:

Astăzi, alături de colegii din Organizația PNL Giurgiu, am depus dosarele de candidaturi pentru alegerile parlamentare.

Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată de a deschide lista  la Camera Deputaților; este o onoare pentru mine, dar, în același timp, este și o mare responsabilitate, care mă obligă să depun  mai multe eforturi pentru dezvoltarea județului.

În urmă cu câteva luni, la alegerile locale, peste 70.000 de giurgiuveni validau, prin votul lor, echipa liberală, care a câștigat, astfel, atât președinția Consiliului Județean și Primăria municipiului, cât și primăriile altor 43 de localități din județ.

Vorbim, așadar, de 44 de primari din județ, oameni serioși și dedicați comunităților lor, care au nevoie de o echipă puternică în Parlament, o echipă care să le fie alături în toate proiectele derulate în comunitățile lor.

De aceea, ca deputat, voi fi mereu alături de primarii liberali, cărora le voi fi – ca și până acum, de altfel – un partener pentru dezvoltarea comunităților locale giurgiuvene.

Ultimii patru ani au fost marcați de o serie de realizări notabile pentru județul Giurgiu; astfel, în luna iunie a acestui an, era deschisă – după 17 anu – linia directă de tren dintre București și Giurgiu

Consiliul Județean a reușit să obțină finanțare europeană pentru realizarea campusului dual liceal și universitar din Giurgiu, dar și și pentru construirea de noi secții – Oncologie și Neurologie – la Spitalul Județean.

Parteneriatul solid dintre echipa PNL, președintele Dan Motreanu, parlamentarii liberali de Giurgiu și primarii din județ duce la atragerea de noi investiții, obiectiv major pentru dezvoltarea județului Giurgiu.

Dezvoltarea începută în acești patru ani în județ trebuie să continue, iar atragerea de fonduri pentru domeniile esențiale – infrastructură, educație, sănătate ori sprijin pentru micile afaceri – rămâne o prioritate pentru parlamentarii liberali și în următorul mandat.

Pentru mine, pe primul loc în ordinea priorităților rămâne parteneriatul solid cu autoritățile locale; ca și până acum, voi lucra alături de ei, îi voi sprijini și susține pe primarii liberali în toate proiectele lor pentru dezvoltarea comunităților locale.

Și, cum în câteva zile începe oficial campania electorală, vă asigur că echipa liberală se va axa pe promovarea valorilor de dreapta – libertatea individuală, inițiativa privată, investiții și crearea unui mediu economic favorabil pentru toți cetățenii, o clasă de mijloc prosperă – derulând o campanie corectă, elegantă și fără atacuri.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER