18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMELE REZULTATE LA BAC: ”MAIORESCU” RĂMÂNE LIDER ÎN TOPUL CELOR MAI BUNE MEDII

Luni, după prânz, pe siteul edu.ro au fost afișate rezultatele primei sesiuni a examenului de Bacalaureat 2023. Potrivit datelor respective, în județul Giurgiu au fost înscriși 1.158 de elevi; doi au fost eliminați din examen, alți 53 nu s-au prezentat la una sau mai multe probe, iar din cei rămași, 460 au fost respinși, nereușind să obțină media minimă de 6.

Topul celor mai bune medii este – și în acest an – condus de Colegiul Național ”Ion Maiorescu”, ai cărui absolvenți ocupă primele trei locuri din județ (cea mai mare medie – 9,81, pe locul II – 9,80); șapte din primii zece elevi din județ sunt absolvenții Colegiului ”Maiorescu”, doi provin de la Liceul ”Tudor Vianu”, iar unul este absolvent al Liceului Tehnologic ”Tiu Dumitrescu”din Mihăilești (clasat pe locul IV, cu media 9,75).

Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații până la ora 18 a zilei de luni, iar rezultatele finale vor fi afișate vineri, 7 iulie.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER