Miercuri dimineață, în jurul orei 03.00, un autocamion înmatriculat în Turcia care se deplasa pe sensul de ieșire din Romania, a lovit un rost de dilatare din componenta Podului Prieteniei, aflat pe partea bulgara.
Șoferul a pierdut controlul asupra ansamblului rutier, lovind parapeții podului, ceea ce a dus la blocarea traficului pe ambele sensuri.
Din cauza faptului că există scurgeri de carburant, la fata locului s-au deplasat mai multe autospeciale din cadrul I.S.U. Giurgiu.
Începând cu ora 05.55, la locul accidentului au ajuns si utilaje din Bulgaria pentru eliberarea carosabilului.
Ținând cont de această situație, recomandam persoanelor care intentionează să tranziteze P.T.F. Giurgiu, folosirea tuturor punctelor de frontieră deschise în regim internaţional de la frontiera cu Bulgaria.
Reamintim că, la graniţa cu Bulgaria sunt operaționale 11 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, astfel:
- pe raza jud. Constanţa – P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă, P.T.F. Lipnița, P.T.F. Dobromir
- pe raza jud. Călăraşi P.T.F. Călăraşi
- pe raza jud. Giurgiu- P.T.F. Giurgiu,
- pe raza jud. Teleorman P.T.F. Turnu Magurele, P.T.F. Zimnicea,
- pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat, P.T.F. Bechet
Vom reveni cu precizări în funcție de evoluția situației. Pentru informarea dumneavoastră, vă rugăm să utilizați aplicația Trafic online, disponibilă pe site-ul Poliției de Frontieră Române www.politiadefrontiera.ro.
Începând cu ora 10.00, traficul pe Podul Prieteniei din P.T.F. Giurgiu a fost reluat pentru autoturisme, pe o singură arteră. Vehiculele de mici dimensiune vor circula alternativ, din ambele sensuri: pe cel de intrare, apoi pe ieșire din România.
Traficul se desfășoară, în continuare cu greutate și recomandăm persoanelor care intenționează, în perioada imediat următoare, să ajungă în Bulgaria să evite P.T.F. Giurgiu și să tranziteze frontiera prin celelalte puncte de frontieră deschise în regim international cu țara vecină, menționate mai sus.
IPTF GIURGIU