4 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PROFESORUL CONSTANTIN STOENESCU – CEL MAI NOU CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI

Profesorul universitar doctor, Constantin Stoenescu este de ieri cetățean de onoare al municipiului Giurgiu

În ședința ordinară a Consiliului Local care a avut loc, joi 28 noiembrie 2024, consilierii locali au votat cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Giurgiu, profesorului universitar doctor, Constantin Stoenescu.

Cu o renumită reputație în viața culturală a municipiului Giurgiu, profesorul universitar doctor, Constantin Stoenescu a contribuit și la elaborarea unei strategii de dezvoltare a municipiului Giurgiu pe termen mediu și lung.

„Dacă performanțele sale intelectuale și educaționale sunt larg cunoscute, doresc să reliefez contribuția sa la elaborarea unei strategii de dezvoltare a municipiului pe termen mediu și lung în cadrul Agendei Locale 21, participarea sa activă la numeroase manifestări cultural-științifice găzduite de Giurgiu, colaborarea la revistele noastre de cultură, participarea la comemorarea unor mari personalități giurgiuvene, precum academicienii Tudor Vianu și Nichifor Crainic”. se arată în recomandarea transmisă de Emil Păunescu.

În prezent, Constantin Stoenescu este profesor universitar la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, iar de-a lungul timpului a urcat toate treptele universitare. A fost asistent universitar, lector universitar și conferențiar universitar, fiindu-i încredințate mai multe funcții și anume: secretar științific al Catedrei de Filosofie Teoretică și Logică și Prodecan al facultății timp de 11 ani, director de departament.

Primăria municipiului Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER