Anunțul vine de la liderul PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, care notează, miercuri, pe pagina sa oficială:
”Giurgiu nu se mai numără printre ultimele trei județe din țară în privința rate de promovare la Evaluarea Națională, așa cum se întâmpla anii trecuți.
În județul Giurgiu, 70,5% dintre elevii care s-au prezentat la Evaluarea Națională au luat medii peste 5, față de 60,3% în 2020, adică o creștere de peste 10% în doar câțiva ani.
La nivel național, Giurgiu a depășit alte opt județe în privința ratei de promovare, printre acestea numârându-se chiar și județul Arad – 69,4%.
Giurgiu este acum pe locul trei din șapte județe în regiunea Sud-Muntenia. Am depășit patru județe care beneficiază de condiții comparabile: Dâmbovița – 69,2%, Ialomița – 68,2%, Călărași – 63,2%, Teleorman – 62,1%. În această regiune, ne depășesc doar Prahova și Argeș.
Așteptările mele sunt ca anul viitor să avem rezultate și mai bune.
Felicitări elevilor care au înțeles că școala este soluția pentru o viață mai bună. Le mulțumesc profesorilor din toată țara și celor din Giurgiu pentru pregătirea suplimentară făcută cu elevii. Felicitări părinților care sunt preocupați de viitorul copiilor lor.
Felicitări pentru munca depusă profesorilor și elevilor din cele nouă școli din Giurgiu care au avut o rată de promovare de 100% și din cele opt școli care au o rată de promovare între 90% și 98%.”