26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PUNCT ȘI DE LA CAPĂT… CANICULA REVINE ÎN FORȚĂ: COD PORTOCALIU MARȚI

După furtuna de duminică noapte, ziua de luni a adus temperaturi ceva mai ”blânde” și un aer respirabil la Giurgiu. ”Minunea”, însă, nu durează, pentru că meteorologii au emis un nou cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabil mâine, în județul Giurgiu.

Potrivit datelor postate de ISU Giurgiu pe pagina oficială, indicele temperatură – umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, maximele vor fi cuprinse între 37 și 40 de grade, iar minimele între 20 și 22 de grade.

Pentru a trece cu bine de această perioadă călduroasă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
– consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
– mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
– păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
– nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

– limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
– menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
– scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
– reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

– respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
– nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
– nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
– pregătirea hranei prin utilizarea focului deschis trebuie să se desfășoare doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
– nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
– restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;
– nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER