21 februarie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PUȚIN PESTE 2.000 DE ABSOLVENȚI AI CLASELOR A VIII-A SUSȚIN EVALUAREA  NAȚIONALĂ

Data de 19 iunie a marcat debutul examenului de Evaluare Națională, prin proba de Limba și Literatura Română.

Conform datelor centralizate de Inspectoratul Școlar, în județul Giurgiu au absolvit clasa a 8-a 2.436 de elevi, însă nu toți s-au înscris la Evaluare, numărul total al elevilor înscriși fiind de 2013.

Aceștia susțin probele Evaluării în 61 de centre de examen organizate în județ, Centrul de Evaluare Zonal funcționând la Școala Gimnazială ”Sf. Martiri Brâncoveni” din municipiu.

Ca de obicei, examenul a început la ora 9.00, iar timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute, calculându-se după completarea casetei de identificare a broșurii cu subiecte.

Proba scrisă la Matematică este programată pentru miercuri, 21 iunie, în timp ce elevii din minorităţile naţionale vor susţine joi proba la limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 28 iunie până la ora 14,00, în aceeași zi putând fi depuse și eventualele contestații, până la ora 19; contestații pot fi depuse și joi, 29 iunie, în intervalul orar 8-12.

Afişarea rezultatelor finale, după soluţionarea contestaţiilor, este programată pe data de 4 iulie.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER