27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

RAZII ”DE WEEK-END” ÎN JUDEȚ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au organizat o razie la nivelul județului Giurgiu, în urma căreia au fost aplicate peste 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 104.680  lei. Totodată au fost confiscate mai multe bunuri alimentare, băuturi alcoolice, fructe, produse de panificație, patiserie precum și cantitatea de 7.8 metri cubi de material lemnos, în valoare de 1.076,4 lei.

În noaptea de 23/24 februarie a.c., între orele 16.00-04.00, polițiștii Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Investigarea Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciului Arme Exploziv și Substanțe Periculoase,  Serviciului de Acțiuni Speciale, polițiști de ordine publică din cadrul celor 8 secții de poliție rurală, cu sprijinul a 15 jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu, au organizat o razie la nivelul județului Giurgiu, pe linia creșterii vizibilității elementului polițienesc, prevenirea și combaterea faptelor la regimul rutier, regimul circulației materialului lemnos și a altor fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

 

În urma activităților efectuate a fost constatată o infracțiune de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și au fost aplicate 136 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 104.680  lei.

 

De asemenea, polițiștii au confiscat cantitatea de 7.8 metri cubi material lemnos, în valoare de 1.076,4 lei, precum și băuturi alcoolice, fructe, pâine, produse de patiserie/cofetărie, în valoare de peste 1.000 lei.

 

Polițiștii giurgiuveni au controlat 21 de societăți comerciale, au legitimat peste 350 de persoane, fiind oprite și verificate peste 270 de autovehicule.

 

Totodată a  fost reținut un  permis de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare ale vehiculelor și au  reținute 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare- anunță IPJ Giurgiu, într-un comunicat de presă.

 

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER