Peste 1.600 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice, bijuterii din metal prețios, sume de bani, trei arme de autoapărare și 50 de cartușe cu gaze au fost indisponibilizate de polițiști de la patru giurgiuveni bănuiți că se ocupau cu vânzarea de produse contrafăcute în mediul online și de la domiciliu.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și Poliției Municipiului Giurgiu, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, au efectuat joi, 17 iunie a. c., șase percheziții domiciliare la locuințele unor persoane din municipiul Giurgiu, respectiv sediul unei societăți comerciale, în vederea identificării de bunuri care provin din săvârșirea de infracțiuni, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unor produse contrafăcute și înșelăciune.
Cu ocazia perchezițiilor au fost identificate și ridicate 1676 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, ce urmează a fi expertizate în vederea stabilirii autenticității acestora, precum și sume de bani în lei și valută, bijuterii din metal galben ce pare a fi aur și trei arme care erau deținute ilegal împreună cu muniția aferentă.
Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 520.000 lei.
În cauză sunt continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de “punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
De asemenea, cu privire la cele trei arme (două pistoale cu gaze și un pistol tip “Airsoft”, respectiv cele 50 de cartușe cu gaze și 126 de bile tip “Airsoft”, deținute fără documente legale, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al structurilor de operațiuni speciale și de analiză a informațiilor.