Într-o postare pe pagina sa oficială, președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, vine cu detalii concrete despre stadiul lucrărilor la calea ferată Giurgiu-București:
”Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe București-Giurgiu s-au efectuat în proporție de 84%.
Este un proiect la care țin și pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Gabriela Horga și Toma Petcu. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL.
Parlamentarii PNL din Giurgiu cer Ministerului Transporturilor informări și rapoarte trimestriale privind desfășurarea lucrărilor. În cel mai recent răspuns, adresat colegei mele Gabriela Horga, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că întârzierea deschiderii liniei directe ar fi fost cauzată de lucrările suplimentare de consolidare a terenului în localitatea Daia și de procesul de fabricare și furnizare a unor componente metalice. Noua linie ar urma să fie inaugurată în martie 2024, termenul anterior fiind decembrie 2023. Îmi doresc să nu mai existe și alte amânări. Giurgiuvenii s-au săturat de explicații și au dreptul la servicii de transport moderne.
Contractul vizează realizarea noului pod peste râul Argeş, cu o lungime totală de 1.131 metri și o deschidere centrală de 145 de metri.
Linia de cale ferată București-Giurgiu a fost închisă în 2005, când podul de la Grădiștea s-a prăbușit din cauza viiturilor. Din păcate, guvernele care s-au succedat au pierdut 15 ani fără a acționa. Lucrurile nu s-au rezolvat nici măcar atunci când PSD Giurgiu a ajuns să aibă un reprezentant la Ministerul Transporturilor. Un reprezentant care s-a lăudat cu planuri pe hârtie în fața giurgiuvenilor.
În prezent se poate circula cu trenul între București și Giurgiu trecând prin Videle, adică un traseu de 118 kilometri, în loc de 74 de kilometri, cât era ruta directă. Un drum durează între două ore și 40 de minute și patru ore, în funcție de tipul trenulului și de durata de așteptare în Videle.”