27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

REȚELELE DE APĂ DIN ORAȘ, CURĂȚATE LUNAR

De calitatea și, mai ales, aspectul apei potabile în unele cartiere din oraș se plâng, de o bună bucată de vreme, tot mai mulți giurgiuveni.

Acesta este, se pare, motivul pentru care operatorul de apă a decis să realizeze o serie de lucrări de curățare a acestor rețele, lucrări despre care reprezentanții Apa Service precizează, într-un comunicat de presă:

”Curăţirea reţelor este necesară pentru a elimina de pe conductele de apă o serie de suspensii ce apar ca urmare a fenomenelor de precipitare a carbonaţilor din apa potabilă.

Trebuie ştiut că apa din Giurgiu este o apă dură (dar care se încadrează în parametrii de potabilitate), motiv pentru care suspensiile precipitate la care facem referire se regăsesc în cantitate mai mare în depunerile din coloane. În condiţiile păstrării unui regim continuu de pompare, aceste suspensii rămân la baza coloanei, dar orice schimbare de sens a apei, datorată închiderii de tronsoane pentru intervenţii, sau datorată opririlor scurte în alimentarea cu energie electrică, duce la antrenarea suspensiilor, cu precădere spre capetele ramificate din reţea.

Din construcţie, reţelele magistrale de apă sunt prevăzute, în anumite puncte, cu robineţi de golire şi prin deschiderea acestora în anumite zone, se urmăreşte evacuarea suspensiilor prin baza coloanelor, în timp ce reţelele funcţionează la parametri optimi pentru alimentarea consumatorilor, fără a atrage costuri suplimentare pentru aceştia.

Până la sfârşitul anului 2018, Apa Service şi-a propus ca lunar să întreprindă asemenea acţiuni de curăţire a reţelelor, după un program care va fi anunţat din timp.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER