27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

REVIN NINSORILE SI VISCOLUL. AUTORITATILE, DIN NOU IN ALERTA

“Vreme rece în mare parte din ţară, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor, dar îndeosebi în partea de nord şi de centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 şi 3 grade iar minimele în general între minus 14 şi minus 4 grade. Încă de mâine seară, mâine noapte (n.r.- luni noapte) se va înnora în cea mai mare parte din ţară şi va ninge în Banat, Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, cu o intensitate mai mare în extremitatea sudică., spre Lunca Dunării. Aici sunt vizate judeţele de la Lunca Dunării, cele de jos- Teleorman, Giurgiu. Vor fi şi intensificări ale vântului cu viteze de 45-55 km/h în zonele în care va ninge. În sudul Banatului, în Bărăgan şi în Dobrogea vor fi şi rafale chiar de peste 60km/h. Luni noaptea în estul Dobrogei, deci zona litoralului, vor fi şi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vor scădea în intensitate din cursul zilei de miercuri. După care rămâne vreme rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în mare parte din ţară şi ninsori slabe doar izolat tot îndeosebi în partea de sud”, a declarat meteorologul ANM Oana Păduraru pentru MEDIAFAX.

În contextul avertizărilor făcute de meteorologi, pregătiri se fac şi la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Forţele de intervenţie în cazuri de urgenţă susţin că sunt pregătite la nivelul fiecărui judeţ unde s-ar putea instala o astfel de situaţie.

„Ca urmare a avertizărilor meteo vor fi activate grupele operative şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul fiecărui judeţ, astfel încât să se poată interveni operativ în sprijinul populaţiei. În prima fază, sunt luate măsuri preventive în scopul protejării vieţii oamenilor. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe situaţiile de urgenţă la 112 pentru ca autorităţile să poată interveni. De asemenea, sunt rugaţi să respecte întocmai indicaţiile şi recomandările autorităţilor, pentru a evita să se pună în pericol”, se arată într-o informare remisă duminică agenţiei MEDIAFAX.

Poliţiştii de la Rutieră vin, duminică, cu o serie de recomandări pentru şoferii care pleacă la drum luni, dar şi pentru pietoni.

„Vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!(…)Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers”, se arată în informarea Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Poliţiştii le recomandă pietonilor să aibă atenţie sporită în caz de viscol, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului, şi să se asigure înainte de traversarea drumurilor – noteaza mediafax.ro.

tamoxifen langzeitfolgen discount viagra thuoc azithromycin azithromycin 500 mg tamoxifen lawsuits levitra 20mg revatio vs viagra what is tamoxifen used for cheap viagra azithromycin eye drops viagra substitute acyclovir cream azithromycine ciprofloxacin for dogs cialis alternative acyclovir dosing cialis from canada azithromycin drug class viagra kaufen cialis 5mg daily lexapro 20mg viagra activate side effects of viagra viagra costs acyclovir 400 mg ciprofloxacin drug class cipro drug class side effects of lexapro 10 mg ciprofloxacin 250mg levitra erfahrungen azithromycin 250 cipro antibiotic what works better than viagra cost of viagra equipe argentine viagra finasteride hair loss cialis dosage recommendations cipro and tendonitis lexapro manufacturer website viagra sex cialis for sale how much does cialis cost ciprofloxacin 250 mg viagra cost viagra 100 mg viagra tesco cipro what is cipro used for viagra cialis does lexapro cause weight gain what does ciprofloxacin 500mg treat cialis 200 cialis coupon lexapro and weight loss sex viagra for women zovirax pills viagra price azithromycin coverage levitra vs viagra common side effects of ciprofloxacin 500 mg online viagra levitra 20 mg precio farmacia azithromycin for strep throat levitra vs viagra ciprofloxacin 500mg antibiotics side effects what is acyclovir azithromycin z pak cialis prices side effects of ciprofloxacin side effects lexapro buy generic levitra buy generic viagra cipro antibiotics azithromycin 250mg tablets 6 pack acyclovir azithromycin 250mg side effects of acyclovir viagra 100mg viagra wikipedia lexapro overdose finasteride 5mg side effects viagra tablet generic levitra vardenafil 20mg cialis generic what is lexapro used for lexapro 10 mg buy levitra viagra on line no prec levitra vs viagra for hardness azithromycin and alcohol viagra samples lexapro withdrawal symptoms viagra side effects what is finasteride used for escitalopram 10 mg cialis daily lowest cialis prices azithromycin for uti lexapro for anxiety what is azithromycin for cialis for daily use acyclovir medication buy viagra order viagra how to wean off lexapro ciprofloxacin ophthalmic solution is azithromycin penicillin buy levitra online levitra bayer 20mg meilleur prix what is ciprofloxacin what is viagra finasteride 5mg side effects mayo clinic cialis medication cialis trial lexapro viagra ohne rezept auf rechnung what is azithromycin azithromycin medscape viagra without a doctor prescription usa cialis coupons lexapro and weight gain lexapro side effects cialis 30 day trial coupon lexapro and wellbutrin combination therapy ciprofloxacin hcl 500 mg side effects cipro dosage cipro side effects cialis pharmacy prices cialis pills lexapro side effects in men ciprofloxacin side effects in women cialis testimonials viagra en ligne livraison 24h ciprofloxacin 500 mg tabletten ciprofloxacin dosage cialis professional what is cipro acyclovir dose tamoxifen cost viagra pillen kruidvat cialis effects side effects of cialis what is lexapro ciprofloxacin 500mg tablets ciprofloxacin uses zithromax dosage post finasteride syndrome lexapro para que sirve acyclovir 800 mg for shingles viagra for men zovirax dosage levitra online tamoxifen side effects lexapro vs celexa finasteride efectos secundarios daily cialis viagra 100mg tablets retail price lexapro vs zoloft acyclovir 800mg utilisation viagra azithromycin tablet viagra 100 viagra from canada what is cialis tamoxifen bijwerkingen what is acyclovir for nolvadex lexapro and weight gain in women buy cialis online finasteride results wholesale cialis finasteride side effects tamoxifen and foods to avoid cipro dangers cialis 5mg levitra 20 mg von bayer side effects of azithromycin 250 mg viagra vs cialis vs levitra viagra bestellen azithromycin dosage lexapro coupons tamoxifen nebenwirkungen cialis pricing azithromycin tablets what is azithromycin used for ciprofloxacin 500 cialis on line free cialis azithromycin without a doctor’s prescription how to get off lexapro cialis 10 mg tamoxifen side effects in women cialis patent expiration tamoxifen side effects in women over 55 side effects of ciprofloxacin 500 mg azithromycin liquid over the counter viagra escitalopram 10 mg para que sirve ciprofloxacin coverage effects of stopping lexapro suddenly cialis website azithromycin generic levitra ciprofloxacin 500mg antibiotics finasteride side effects in men lexapro generic name is lexapro a controlled substance finasteride vs dutasteride viagra for women azithromycine eg 500 mg bijsluiter ciprofloxacin levitra prezzo in farmacia zithromax finasteride 5 mg tab cialis pills for sale cialis canadian pharmacy lexapro dosing propecia side effects buy viagra online viagra tablets viamedic cialis lexapro 10mg effects of stopping finasteride generic for cialis acyclovir 800 mg 5 times a day generic cialis acyclovir 200mg viagra for sale uk acyclovir ointment side effects of lexapro what is ciprofloxacin prescribed for azithromycin for pneumonia levitra 20mg cost per pill is azithromycin levitra 20 mg cipro for uti lexapro weight gain lexapro 5mg viagra prices how long does viagra last natural viagra cialis without a doctor’s prescription viagra effects what does azithromycin treat cheap cialis levitra coupon escitalopram oxalate what does viagra do cialis 5 mg cealis cialis or viagra generic cialis tadalafil zithromax 500 mg azithromycin 500 cialis 20 mg how long for lexapro to work ciprofloxacin hydrochloride ophthalmic what is ciprofloxacin used for how does lexapro work is ciprofloxacin a penicillin viagra on line levitra 10 mg prezzo viagra alternative azithromycin pregnancy finasteride 5mg tab cialis online what is escitalopram discount cialis antibiotic ciprofloxacin liquid cialis cialis for men pfizer viagra cheap levitra cyalis viagra receptfritt acyclovir 800 mg finasteride long term effects viagra ohne rezept aus deutschland azithromycin side effects ciprofloxacin 500 mg for urinary tract infection cipro 500 finasteride canadian viagra first few days on lexapro ciprofloxacin hydrochloride erectile dysfunction cialis weaning off lexapro lexapro generic viagra 50mg cialis vs viagra when will cialis go generic lexapro bula what is acyclovir used for ciprofloxacin 500mg cialis coupons from manufacturer viagra vs cialis viagra nebenwirkungen levitra dosage side effects of azithromycin celexa vs lexapro cialis coupon lexapro side effects men levitra coupons zovirax for cold sores azithromycin 250 mg what is tamoxifen buying viagra ciprofloxacin used for viagra vs cialis vs levitra viagra medicine side effects of finasteride cialis side effects acyclovir ointment 5 cialis patent expiration 2017 cialis for women escitalopram nebenwirkungen viagra finasteride permanent side effects azithromycin uses viagra coupons cialis dosage strengths viagra canada acyclovir dosage for cold sores side effects of lexapro in women sophia viagra cialis coupons printable ciprofloxacin dose women viagra how to wean off lexapro without withdrawals lexapro withdrawal lexapro side effects in women viagra coupon cipro side effects in elderly viagra single packs generic for lexapro ciprofloxacin eye drops finasteride for hair loss how to use viagra cialis generic availability tamoxifen therapy vardenafil vs viagra ciprofloxacin hcl 500 mg lexapro benefits for women is tamoxifen chemotherapy generic cialis at walmart price cialis azithromycin three times a week azithromycin pregnancy category cialis savings card cialis samples cialis coupon print female viagra cialis patent expiration date extended acyclovir 400mg cialis discount viagra soft viagra without a doctor prescription acyclovir side effects escitalopram side effects cilias what is cipro usually prescribed for what is lexapro for cialis cheap ciprofloxacin spc viagra vs cialis lexapro vs wellbutrin tamoxifen and bone pain cialis reviews tamoxifen and weight gain ciprofloxacin hcl zithromax antibiotic azithromycin 500 erfahrungen ciprofloxacin 500 mg viagra online azithromycine 250 mg cialis 20mg directions zovirax cialis voucher viagra generico ciprofloxacin dosierung viagra alternatives online cialis ciprofloxacin bnf cialis generic tadalafil finasteride 5 mg how long for azithromycin to take effect acyclovir for cold sores cialis price best price viagra viagra wiki stopping lexapro cialis vs viagra azithromycin 500mg azithromycin pediatric dosing viagra for sale herbal viagra finasteride reviews cialis for bph cialis dosage azithromycin class ciprofloxacin side effects after age 60 zovirax ointment acyclovir dosage withdrawal from lexapro propecia acyclovir vs valacyclovir cipro uses what infections does ciprofloxacin treat finasteride for women ciprofloxacin side effects lexapro reviews lexapro dosages generic viagra 100mg viagra natural what does finasteride do how does viagra work viagra pills zoloft vs lexapro finasteride medication acyclovir for shingles canada cialis cialis coupons 2017 buy cialis cost of cialis zithromax z-pak side effects of tamoxifen cialis cost azithromycin cost finasteride 5mg lexapro dosage what does ciprofloxacin treat cialis canada cialis samples overnight cialis 20mg viagra sans ordonnance zovirax cream finasteride and enlarged prostate finasteride tablets how to take cialis what is finasteride ciprofloxacin nebenwirkungen where to buy viagra how does cialis work ciprofloxacin class viagra generic side effects of finasteride 5mg cialis tadalafil tamoxifen cialis sample levitra prices what bacteria does ciprofloxacin kill 9 levitra at walmart cialis coupon 20 mg levitra rezeptfrei deutschland azithromycin vs erythromycin free viagra viagra dosage finasteride effets secondaires tamoxifen interaction levitra generic finasteride dosage wellbutrin and lexapro levitra viagra uk generic viagra escitalopram 20 mg how does acyclovir work viagra pill escitalopram cialas cialis otc cialis 30 day sample azithromycin 250 mg treatment pfizer viagra coupons from pfizer ciprofloxacin drops escitalopram effets secondaires lexapro medication levitra 20 mg cost walmart levitra without a doctor prescription cialis copay card azithromycin 5 day dose pack tamoxifen citrate escitalopram 10mg generic lexapro finasteride 1mg cialis free trial canada viagra vardenafil 20mg ciprofloxacin hcl 500 mg tab canadian cialis

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER