27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

REZULTATELE BURSEI LOCURILOR DE MUNCĂ ARATĂ ACELAȘI DEZINTERES CRESCUT AL GIURGIUVENILOR

In data de 14 octombrie 2022, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu a organizat  Bursa  Locurilor de Muncă pentru absolvenți. Această acțiune este o măsură activă care presupune confruntarea directă a cererii cu oferta de forță de muncă.

In județul Giurgiu, bursa s-a desfășurat , începând cu  ora 9.00, în municipiul Giurgiu – incinta Sălii de Sport a Colegiului Tehnic ,,Viceamiral Ioan Balanescu.

Evenimentul a avut ca obiectiv principal creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă.

In ziua bursei, au fost prezenți un număr de 22 agenți economici care au  oferit  268 locuri de muncă vacante, principalele domenii de activitate în care au fost oferite locuri de muncă vacante fiind: construcții, industria confecțiilor, industria alimentară, servicii, comerț, asigurări, construcții nave, etc.

De asemenea, au participat un număr de 163 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fiind preselectate în vederea susținerii de probe de lucru sau interviuri la sediul firmelor, un număr de 46 persoane.

La această acțiune au fost prezenți reprezentanți ai  Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu care au promovat, în randul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, oferta privind înscrierea la școlile de ofițeri și subofițeri .

De asemenea, au mai participat reprezentanți ai Penitenciarului Giurgiu  împreună cu 10 deținuți în regim deschis în vederea identificării potentialilor angajatori, precum și reprezentanții Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Giurgiu împreună cu un număr de 4 persoane beneficiare de măsurile Centrului.

Ca o concluzie a acțiunii de astăzi, putem spune că, deși locurile de muncă vacante oferite de angajatori pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au fost numeroase și diversificate, interesul manifestat de către persoanele fără loc de muncă din județul Giurgiu a fost foarte scăzut, în comparație cu anii anteriori, iar cei prezenți au fost dezinteresați în a face demersuri la angajatori pentru a se integra pe piața muncii.

 

BIROUL DE PRESA AL AJOFM GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER